Comisia juridică a avizat favorabil cererea de reţinere şi arestare a lui Mădălin Voicu

15 Feb 2016 | scris de Veronica Micu
Comisia juridică a avizat favorabil cererea de reţinere şi arestare a lui Mădălin Voicu

Pentru cererea de reținere a lui Voicu, din 19 voturi s-au înregistrat 10 pentru reținere și 9 împotriva reținerii. Iar în cazul cererii de arestare au fost 18 membri în sală, rezultatul fiind de 10 voturi "pentru" arestare preventivă, iar 8 "împotrivă".

Deputatul social-democrat Mădălin Voicu, acuzat de trafic de influență, fals în declarații și spălare de bani, susține că este nevinovat şi că este "agățat fără niciun fel de vină".

"Eu nu vreau să politizez acest caz, că alții îl politizează este problema lor. Eu vorbesc despre o problemă a mea, personală, despre care v-am spus și continui să cred că sunt agățat fără niciun fel de vină. Că putem face speculații, că putem face suspiciuni rezonabile sau că putem avea tot felul de bănuieli, unele subiective dacă nu chiar tendențioase, asta este cu totul altă chestie. Eu mă supun legii în condițiile în care presupun, la fel cum am presupus, că legea este dreaptă, că se va face un fel de ordine. Se va pune în practică statura justiției. (...) eu am un punct de vedere și știu bine ce fac, ce am făcut sau ce nu am făcut mai bine spus. Problema este a instanței, a deciziei pe care o va lua Comisia juridică luni și a hotărârii Parlamentului dacă sunt sau nu vinovat pentru lucrurile astea. Nu am de ce să mă apăr. Nu vreau să îmi construiesc apărare, pentru că în condițiile pe care le știm eu consider că nu am o vină pe care să poată să mi-o impute cineva", a declarat, sâmbătă, Mădălin Voicu.

Miercurea trecută, procurorul-șef al Direcției Naționale Anticorupție, Laura Codruța Kovesi, a cerut sesizarea președintelui Camerei Deputaților pentru încuviințarea reținerii și arestării preventive a deputaților Mădălin Voicu și Nicolae Păun.

Citeşte întreg comunicatul DNA

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră