Ce mesaj a avut Angela Merkel pentru Dacian Cioloș, la întâlnirea de la Berlin

07 Ian 2016 | scris de Marina Constantinoiu
Ce mesaj a avut Angela Merkel pentru Dacian Cioloș, la întâlnirea de la Berlin

 

Și ța întâlnirea dintre premierul Dacian Cioloș cu cancelarul german Angela Merkel, de joi,de la Berlin, șefa Guvernului german a spus clar că relațiile economice româno-germane se vor intensifica în primăvara acestui an, cu condiția ca sistemul de justiție din România să fie îmbunătățit în continuare și să fie combătută corupția, după cum relatează agerpres.ro.
”Există succese considerabile în ultimul timp și Guvernul domnului Dacian Cioloș lucrează cu multă energie în ceea ce privește această sarcină, care este e o condiție foarte importantă”, a afirmat Merkel într-o conferință de presă comună cu premierul român.
La rândul său, premierul Dacian Cioloș a arătat că ”Germania e un partener de importanță strategică pentru România”. Acesta a adăugat că are intenția să revină până în primăvara acestui an în Germania, pentru o vizită mai aplicată în anumite landuri, în vederea stimulării cooperării economice dintre cele două țări.
Cât despre subiectul care preocupă intens Bucureștii, intrarea României în spațiul Schengen, lucrurile au rămas la fel. Germania afirmă că apreciază eforturile României pentru securizarea frontierelor, dar așteaptă concluziile viitorului raport MCV al Comisiei Europene.
”Trebuie să facem totul să fie păstrat sistemul Schengen. Și, bineînțeles, dăm posibilitatea acestor țări care vor să intre în spațiul Schengen să devină membre ale spațiului Schengen și este important că România a luat multe măsuri de securizare a frontierelor externe. Există și un context cu combaterea corupției și în acest sens noi așteptăm să vedem următorul raport al Comisiei. Noi știm că este pe agenda României această tematică, de aceea eu mă angajez ca eforturile făcute să se reflecte și în progresele privind includerea în sistemul Schengen, care poate să fie făcută și în mod treptat”, a spus Angela Merkel, în conferința de presă comună cu premierul Dacian Cioloș.

 

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră