Van Gaal: „Sper ca De Gea să poată apăra în meciul cu Barcelona”

24 Iul 2015
Van Gaal: „Sper ca De Gea să poată apăra în meciul cu Barcelona”
Portarul lui Manchester United are nevoie să joace în turneul din Statele Unite pentru a redeveni titular. Prima etapă din Premiere League este pe 8 august, când United va întâlni pe Tottenham iar De Gea, până acum, a fost rezervă, în urma unei accidentări mai vechi. A fost şi la spital dar problema exactă de care suferă încă nu a fost identificată. Pentru cele două meciuri disputate până acum ( 1-0 cu Club America şi 3-1 cu San Jose Earthquakes) el s-a antrenat “uşor”, dar nu a fost introdus în echipă.

Managerul Louis van Gaal mai are două ocazii pentru a-l “băga în priză” pe De Gea, mâine, 25 iulie, când Man United joacă cu FC Barcelona pe Levi’s Stadium din Santa Clara şi miercuri, în ultima partidă a turneului, cînd va întâlni pe Paris St Germain, la Chicago. Iată ce a spus van Gaal:”Am mari speranţe să poată juca împotriva Barcelonei. El a fost accidentat, la fel şi Anders Lindegaard, aşa că la antrenament i-am spus (lui De Gea): stai în poartă, ca un reper pentru atacanţi, dar să nu rişti nimic, să nu te accidentezi.”

O perioadă de timp, De Gea a fost subiectul unui posibil transfer la Real Madrid, Man United fiind interesată de un eventual schimb cu Sergio Ramos. Dar noul boss de la Real, Rafa Benitez a dat de înţeles că nu mai este interesat de numărul 1 de la United: „După ce au venit Kiko Casilla şi Keylor Navas avem şi mai multă competiţie şi suntem foarte mulţumiţi. Trei portari de calitate sunt suficienţi”. 

Alte stiri din Sport

Ultima oră