Nadia Comaneci, triplă campioană olimpică la Montreal în 1976 la vârsta de 14 ani: „Gimnastica mi-a salvat mai întâi adolescența.”

12 Mar 2024
Nadia Comaneci, triplă campioană olimpică la Montreal în 1976 la vârsta de 14 ani: „Gimnastica mi-a salvat mai întâi adolescența.” Galerie foto (4)

La 62 de ani, Nadia Comaneci rămâne o legendă. În 1976, micuța româncă și-a revoluționat sportul, gimnastica și lumea olimpiadei, obținând primul 10, sinonim cu perfecțiunea, la Jocurile de la Montreal. Aproape cincizeci de ani mai târziu, ea a acceptat să ne primească acasă la ea, în Norman (Oklahoma), în această academie creată de soțul ei. Americanul Bart Conner a fost și campion olimpic la gimnastică (1980), dar îl întâlnim culegând ouă în găinăria construită în spatele localului de Dylan, fiul lor de aproape 18 ani. Pentru el, Nadia Comaneci își cere scuze că a amânat interviul. Mamă-cloșcă, ea ar vrea să se ocupe mai întâi de prânzul lui înainte de a vorbi pe larg despre Jocuri sau despre locul femeilor în sport.

„Când ne gândim la o femeie care ar întruchipa Jocurile Olimpice, numele tău apare imediat. Ce crezi ?
Că sunt încă în viață! (Ea râde) E greu de crezut. A fost cu atâta timp în urmă. Uneori mă opresc și mă gândesc la ce a făcut această fetiță pentru a-mi oferi această viață... Nu avea dorința să schimbe lumea, să se miște în cutare sau cutare direcție. Nu eram în această obsesie actuală de a dori să fiu special, unic, să fac istorie sau să bat recorduri. Generațiile de astăzi caută să definească cine sunt înainte de a se angaja. Nu am avut această ambiție și nici măcar acest gen de vis. Există multe oportunități pentru femei acum. Dar gimnastica mi-a salvat mai întâi adolescența. Fără ea, probabil că aș fi fost ca o barcă care plutește fără direcție. Această vârstă este confuză. Dar am găsit ceva la care nu eram rea, sau acel ceva m-a găsit și mi-a dat un scop. Am reușit să mă descopăr fără să am vreodată în minte că ar putea fi o căutare.

Ai avut un dar...
Cred că toată lumea are unul, dar nu știu ce este până nu îl descoperă. Sportul mi-a permis să realizez asta. Mi-au plăcut detaliile, mi-am dorit provocări, să mă simt capabilă să realizez ceea ce alții credeau imposibil. Am avut această obsesie, această nevoie de a diseca, de a înțelege lucrurile. De ce merge la stânga sau la dreapta? A fost ca și cum aș descoperi ceva ce nu știam că am.

„Cred că sunt amintită pentru că lumea nu a fost pregătită pentru ceea ce am provocat”

Erai conștientă de asta?
În mișcările pe care a trebuit să le execut, da. La fiecare repetare, am descoperit informații viscerale, nu m-am oprit niciodată la simpla mecanică a gestului, am vrut să fiu conștientă de toate detaliile pentru a le putea vedea pe cele pe care le pot ajusta. Mi-am dat seama că această înclinație a fost probabil cea care a diferențiat un atlet bun de un mare atlet. Frontiera excelenței, cred. Dar a fost nevoie de multe greșeli pentru a ajunge acolo. Odată, am obținut un scor de 7,25 puncte pentru că am căzut de trei ori de pe bârnă...

Totuși ai devenit un sinonim, nu doar al excelenței, ci al perfecțiunii...
Nu știu ce este perfecțiunea. Nici habar nu am. Probabil este o stare de spirit. Imaginați-vă în viața de zi cu zi: totul merge bine și ajungi să spui că a fost „o zi perfectă”. Dar, a fost ea? Ai fi putut îmbunătăți doar un lucru mic? Cu siguranță. Mereu am fost în acest tipar. Cu fiecare succes, îmi spuneam că o altă gimnastă va face elementul mai complex, că va trebui să-l împing mai departe. Este un proces de-a lungul vieții. Și asta m-a ghidat, ceea ce m-a determinat să trec dincolo de ceea ce oamenii credeau că este realizabil.

Cum poți explica că întruchipează atât de mult Jocurile?
E greu să vorbesc despre mine. Prefer să ascult cum oamenii îmi spun de ce simt așa. Îmi imaginez că faptul că a fost cea mai tânără care a realizat ceea ce nimeni nu a realizat până acum contribuie la acest lucru; sistemul informatic și plăcile de afișare care nu fuseseră proiectate pentru acest scor de 10 (puncte, scorul afișat era atunci 1.00) ... Cred că sunt amintită pentru că lumea nu era pregătită pentru ceea ce am provocat. Mai este și faptul că această fetiță a venit din România, țară de la care nu ne așteptam la mare lucru.

Legenda ta nu a fost construită doar pe cariera ta sportivă, ci și pe legătura ta cu regimul Ceaușescu și pe dezertarea ta din România, cu o lună înainte de căderea lui...
E legată, evident. Există această „îndrăzneală” pe care mi-am permis-o. Dar să nu vă înșelați, eu nu am scris istorie plecând din țară. Atâția alții au făcut-o, unii au murit pentru asta. Numai că nu lăsaseră impresie unor oameni precum tânăra de 14 ani când eram la Montreal. Și trebuie să subliniez că această dezertare a fost ghidată de acest proces care m-a împins mereu spre progres. Am plecat pentru că am vrut să aflu ce îmi rezervă viitorul. Totuși, nu mai aveam viitor în România atunci. Mai degrabă decât să aștept, să înduram o viață care mi s-ar fi impus și pentru că urăsc să mă plâng, am vrut să acționez, să îmi oferă șansa de a deschide următorul capitol. Riscasem deja foarte mult, nu am ezitat să înfrunt ce ar presupune această dezertare.

A existat un moment în viața ta în care a fi femeie ar fi putut fi o piedică?
Niciodată (ea zâmbește) . Eram considerată excepțională pentru cineva la 14 ani, o vârstă la care, de obicei, ne căutăm pe noi înșine. Și într-un moment - în urmă cu aproape cincizeci de ani - când nu ne imaginam că o femeie va fi capabilă de asta, când ne îndoiam că un bărbat poate. Am început să fiu plasatp deasupra tuturor, inclusiv bărbaților.

„Îmi place să observ, să detaliez lucrurile, să înțeleg ce a cauzat o situație. Am avut întotdeauna această viziune în sportul meu. Știam unde vreau să ajung, am dezvoltat întotdeauna un plan B și chiar un plan C înainte de fiecare competiție”

Dacă ți-am pune întrebarea care campion te fascinează, ar putea fi o sursă de inspirație?
Greu de răspuns. Am adesea ocazia să mă întâlnesc cu icoane, femei care reprezintă sportul, ale căror acțiuni au inspirat generații întregi. Mă gândesc la Martina (Navratilova) , Billie Jean King... Nu au fost campioni olimpici pentru că tenisul nu a fost la Jocuri. Sau Jackie Joyner-Kersee, care a făcut atât de multe pentru tineri de când și-a oprit cariera sportivă. Chiar dacă acest lucru nu este neapărat cunoscut. Mă uimește astăzi Coco Gauff, pentru că tinerețea ei nu o împiedică să spargă gheața. Îi putem urmări evoluția, înțelegem că o victorie nu se construiește într-o singură noapte, nici fără probleme... Longevitatea înotătoarei Katie Ledecky care s-a dezvăluit la Jocurile de la Londra din 2012 în fața camerelor lumii întregi , atunci că are doar 15 ani, este incredibil. Și când suntem de acord să avem răbdare, să descoperim cât de mult își iubește sportul, reinventându-se în și din apă, știm că va fi unul dintre jucătorii majori la Jocurile de la Paris. Ceea ce mă interesează, întotdeauna, este să citesc călătoria care l-a determinat pe un sportiv să realizeze ceva incredibil.

Acest lucru rezonează cu experiența ta?
Când eram gimnastă, existau trei canale de televiziune și rareori color. Acum, puteți găsi totul pe rețelele de socializare, pe internet. Eu însămi, când am uitat ceva despre mine, caut. Și sunt uimită de ce pot găsi. Într-adevăr ? Am făcut sau am spus asta? Este puțin înfricoșător, dar și foarte plin de satisfacții. Uite (își pune piciorul pe birou, își ridică pantalonii)  : acum trei săptămâni, mi-am făcut primul tatuaj. Inelele și primul meu 10. Nu prea știu de ce, doar pentru că în sfârșit eram gata să mă onorez? (Ea râde) Am muncit foarte mult pentru asta și sunt mândră de asta. 

Într-adevăr?
Pe vremea aceea, eram fascinată de medicină, îmi doream să o practic. Acum, cred că aș prefera să intru în profesia de detectiv. Îmi place să observ, să detaliez lucrurile, să înțeleg ce a cauzat o situație. Am avut întotdeauna această viziune în sportul meu. Știam unde vreau să ajung, am dezvoltat întotdeauna un plan B și chiar un plan C înainte de fiecare competiție. Ceea ce se întâmpla nu m-ar fi putut surprinde, eram pregătit. Continui să-mi pun întrebarea: „Ce ar trebui să fac dacă...” Pentru că sunt curioasă.

Te consideri un pionier în sport?
Nu chiar. Dar sunt conștientă că femeilor le-a luat mai mult timp pentru a-și găsi locul în sport, ca și în societate. S-a crezut mult timp că nu pot face ceea ce fac bărbații. Curse de mașini, box... Dar până la urmă, dacă ne uităm la sală, întotdeauna o femeie o întruchipează. Simone Biles își duce expresia dincolo de ceea ce ne putem imagina. În plus, poate părea paradoxal, dar în gimnastică, femeile au fost întotdeauna mai populare decât bărbații. Chiar dacă asta necesită povești de viață extraordinare, și nu doar ca număr de medalii. Sovietica Larissa Latynina a fost egală cu Yuri Gagarin, Vera Caslavska s-a ridicat împotriva Primăverii de la Praga, Simone Biles astăzi... Ai nevoie de asta pentru ca oamenii să-ți dea un nume și să-ți amintească de tine. Acest lucru este cu atât mai adevărat astăzi, cu cât uităm ce sa întâmplat cu o zi înainte.

Ce diferențe ai îndrăzni să subliniezi între bărbați și femei?
Vreau să cred că femeile sunt mai puternice mental. Acest lucru este valabil în viața de zi cu zi, ca și în sport. Femeile jonglează, îndrăznesc mai mult. Și reușesc. Știm că nu mai este genul care definește ceea ce putem sau nu facem.

Dar mulți cred că femeile au mai multe de dovedit...
Toată lumea trebuie să demonstreze! Străduiește-te să fii cel mai bun. Nu am încercat să fiu cea mai buă pentru a merita un premiu, ci să-mi demonstrez că sunt capabilă de asta. Trebuie să acționăm pentru noi înșine, nu pentru aprobarea celorlalți. Nu merge asa. Și cu siguranță nu vă așteptați la recunoaștere doar pentru că sunteți femeie. Încă o dată, satisfacția poate veni doar din interiorul tău. Experimentarea, învățarea să navigăm în orice situație, ne ajută să devenim cine suntem.

„La 14 ani, am câștigat instantaneu respectul bărbaților, într-o perioadă în care nu exista egalitate”

Ce părere aveți despre locul femeilor în sport?
Nu are nicio legătură cu cel pe care l-au avut acum cincizeci de ani... Văd progresul în Statele Unite. Dar văd eforturile depuse în lume pentru ca oportunități să fie oferite oricui, că excelența, ideile, creativitatea nu sunt o chestiune de gen. Mulți sunt surprinși de cât de mult a durat până la atingerea acestei forme de echilibru. Și eu, în anumite aspecte, chiar dacă nu am trăit așa. La 14 ani, am câștigat instantaneu respectul bărbaților într-o perioadă în care nu exista egalitate. Datorită performanței mele la gimnastică și spre deosebire de fetele de vârsta mea, am putut juca fotbal cu băieții și ei au crezut că sunt grozavă. Dar nu eram conștientă de asta. În zilele noastre, ne facem griji pentru cerințele și duritatea antrenamentelor de nivel înalt. Acum cincizeci de ani, nu mi s-a impus: am fost mereu în acțiune, în ceea ce trebuia să fac pentru a-mi atinge obiectivele. Nu am așteptat niciodată ca oamenii să facă lucruri pentru mine.

Este deci o chestiune foarte intimă...
Și o chestiune de educație. Părinții mei au muncit mult. M-au învățat elementele de bază, comportamentul, respectul, bunătatea. Apropo de Ziua Internațională a Femeii, îmi amintesc că am fost surprinsă că nu a fost sărbătorită în Statele Unite sau Europa de Vest. În România, ca și în țările „comuniste” de atunci, am crescut cu această dată esențială în calendar. Am pregătit flori și cadouri pentru toate femeile importante din jurul nostru. În stradă, oameni care nu se cunoșteau s-au oprit, s-au adresat femeilor și le-au urat „la multi ani de ziua femeii” . Este o tradiție pe care o continui. Un pic ca „Ziua Recunoștinței” în Statele Unite, o sărbătoare care mi-a fost străină când m-am mutat aici. Acum, dacă această Zi internațională simbolizează respectul, nu cred că femeile au primit atât de mult credit. Ele au fost în fruntea familiei și de aceea le recunoaștem în această sărbătoare.

„Exprimarea despre fizicul unei femei nu mai are loc într-un reportaj sportiv”

Revenind la cariera ta, ai devenit o icoană în 1976, dar ai extins-o. Cum îl vedeți pe copilul din Montreal care a devenit tânără la Jocurile de la Moscova?
În primul rând, deoarece continuasem gimnastica, încă nu mă vedeam ca o tânără în 1980. Doar ca o tânără care a crescut și a trebuit să stăpânească o altă tehnică. Eram mai înaltă, cu un centru de greutate mai înalt, am atins pământul pe paralelele inegale... A trebuit să mă adaptez acestui corp. Poate că ochii oamenilor au văzut o tânără, dar eu am continuat să-mi fac treaba. Nu am fost atentă la asta.

Când ți-ai dat seama că fizic ai devenit tânără?
Să zicem că în acel moment, am înțeles că sunt diferită. Dar nu m-am trezit într-o zi și am aflat că sunt. Nu m-am gândit niciodată cu adevărat la ce a urmat: retragerea din sport, o carieră, căsătoria, realizarea prin copii... Am experimentat asta când au apărut. Nu mi-am planificat niciodată viața. Poate că aș fi înțeles dacă aș fi citit ce s-a scris despre mine. În acei ani, se puteau crede orice despre femei. Acest lucru nu ar fi trebuit niciodată permis. Este uimitor că a durat atâția ani pentru a realiza că a fost insultător. Vreau să cred că oamenii educați, care s-au respectat, nu ar fi făcut-o. Cel puțin așa nu se mai poate. A vorbi despre fizicul unei femei nu mai are loc într-un reportaj sportiv.

Ai suferit din cauza acestui gen de comentarii? Când erai adult, ai apărut din nou la știri când ai dezertat?
Nu. Mi-a păsat totuși, dar am decis că nu ar trebui să-mi pese. Sunt cine sunt și sunt mândră de ceea ce am făcut, de felul în care mi-am condus viața, de tot ceea ce am depășit. Deciziile mele și angajamentul meu personal mi-au permis, fără ca eu să mă trezesc într-o zi și să decid că ar fi un scop, să scriu o mică bucată de istorie. O astfel de oportunitate pentru femei în anii 1970 a fost rară. Dar voi rămâne pentru totdeauna cea mai tânărî și prima (pentru a obține 10 puncte la Olimpiada) . Aceasta este moștenirea mea. Toată lumea vrea să fie unică, dar nu ne hotărâm atât de ușor. Este rezultatul deciziilor mele, al oamenilor din jurul meu, al locului în care m-am născut, al circumstanțelor, al hotărârii mele...

Mentalitățile par să se schimbe în cele din urmă. O femeie poate rezista, poate da naștere unui copil și își poate extinde cariera.
Nu aș vorbi despre schimbare, ci despre evoluție. O femeie poate să se căsătorească, să întemeieze o familie și să-și dea seama că ceva lipsește, că ar fi în continuare capabilă să fie un sportiv de top. Și este grozav! Nu e ușor. Dar este o barieră pe care femeile însele au fost de acord să o dărâme. Uită-te la cazul Oksanei (Tchoussovitina, gimnastă care caută o a 6-a participare la olimpiadă când va împlini 49 de ani, medaliată olimpică în 1992 și mamă a unui fiu născut în 1999) . Ai văzut respectul pe care îl inspiră publicului, arbitrilor și celorlalte gimnaste? Știu că, pentru unii sportivi care au ales să aibă un copil, sponsorii nu au urmat. Dar trebuie să lupte. Mișcă societatea înainte, acești pionieri deschid ușa, sparg gheața...

Vorbim mult astăzi despre feminism, despre generația „MeToo” și despre consecințele sale asupra sportului. Ți-ar fi putut schimba cariera la acea vreme?
(Ea ezită) Nu, nu sunt sigură. Femeile au o nouă platformă pentru a se exprima. Pe vremea mea, l-ar fi folosit măcar? Nu știu. Vremurile sunt diferite, la fel și viziunile. Nu cred că ar trebui suprapuse. Încercarea de a modela ceea ce pretindem astăzi, pe baza a ceea ce am trăit acum cincizeci de ani, nu ar avea sens. Judecând comportamentele pe care le-am putea observa atunci în sport, ca în viața de zi cu zi... E o prostie pentru că sunt mai inteligentă astăzi decât acum cincizeci de ani, am alte referințe, alte cunoștințe. Să judec astăzi comportamentul celor care m-au însoțit, pe care l-am acceptat atunci? Comunicarea este diferită, și atingerea. Trebuie doar să te adaptezi și nu este o problemă de netrecut. Indiferent dacă ești femeie sau bărbat. »

Realizările internaționale ale Nadiei Comaneci

JOCURI OLIMPICE
1976 (Montreal)
Aur: 3 (la individual compus, bârnă și paralele)
Argint: 1 (echipă)
Bronz: 1 (sol)
1980 (Moscova)
Aur: 2 (bârnă, sol)
Argint: 2 (individual compus, pe echipe).
CAMPIONATE MONDIALE
1978 (Strasbourg)
Aur: 1 (bârnă)
1979 (Fort Worth, SUA)
Aur: 1 (echipă)
CAMPIONATE EUROPENE
1975 (Skien, NOR)
Aur: 4 (individual compus, sărituri, paralele inegale, bârnă)
Argint: 1 (sol)
1977 (Praga, TCH)
Aur: 2 (individual compus, paralele inegale)
Argint: 1 (sărituri)
1979 (Copenhaga, DAN)
Aur: 3 (individual compus, sărituri, sol)
Bronz: 1 (bârnă)

Alte stiri din Sport

Ultima oră