Reghecampf, din nou pe banca Stelei: Sunt bucuros că am revenit. Obiectivul meu este câștigarea titlului

04 Dec 2015 | scris de Veronica M. Florentina
Reghecampf, din nou pe banca Stelei: Sunt bucuros că am revenit. Obiectivul meu este câștigarea titlului

Laurențiu Reghecampf a susținut astăzi prima sa conferință de presă de la instalarea în funcția de antrenor principal al Stelei.

Reghe spune că se bucură de revenirea la Steaua și că obiectivul din acest sezon este câștigarea campionatului. 

"Este o situație dificilă la echipă, dar acum ne gândim mai mult că reducem distanța față de Astra și să vorbim mai puțin. Conflictele și dialogurile la distanță nu își au rostul. Avem nevoie de puncte pentru că obiectivul nostru este câștigarea campionatului. Credem că se poate realiza și vom lupta până la capăt pentru el. Suntem optimiști că această diferență de puncte se poate remonta deoarece avem un lot valoros", a spus Reghecampf.

"Sunt bucuros că am revenit la Steaua, MM (n.r. — Mihai Stoica) o să fie cât de curând lângă noi și o să refacem acel trio de succes (n.r. — împreună cu finanțatorul Gigi Becali) de acum ceva timp. Am ales să mă întorc pentru că Steaua reprezintă pentru mine foarte mult. Echipa trece printr-o perioadă grea și o să fie o provocare foarte mare pentru mine pentru că în ultimii patru-cinci ani Steaua nu a fost niciodată la o distanță așa de mare de primul loc.

Apoi am revenit și pentru a fi alături de familie. Oricum, eu nu m-aș fi întors în campionatul intern la o altă echipă. Nu știu dacă a fost mai ușor primul meu mandat. Niciodată la Steaua nu e ușor, poate că acum e un pic diferit pentru că există această diferență de puncte în clasament", a continut tehnicianul.

Reghecampf este de părere că în perioada următoare suporterii se vor întoarce în tribună, iar echipa va reveni la baza de pregătire din Bulevardul Ghencea.

"Sunt jucători buni la Steaua acum, dar trebuie să o luăm pas cu pas. Steaua a pierdut în ultimul timp foarte mult, și suporteri, și alte lucruri (n.r. — siglă, stadion și baza de pregătire) din cauza faptului că rezultatele nu au fost foarte bune. Dar fanii se vor întoarce lângă echipă, simt eu asta. Iar din informațiile mele, se lucrează, mă refer la conducere, pentru a rezolva și problema cu baza din Ghencea și celelalte lucruri", a mai spus Laurențiu Reghecampf.

 

Alte stiri din Sport

Ultima oră