Miracolul Leicester. Fericiţi cei norocoşi să trăiască o asemenea poveste

03 Mai 2016 | scris de Gheorghe Voicu
Miracolul Leicester. Fericiţi cei norocoşi să trăiască o asemenea poveste

Când în minutul 83 al meciului Chelsea -Totenham Hazard înscria spectaculos şi anula speranta lui Totenham de a mai câştiga titlul, Leicester intra în istorie: e noua campioană a Angliei.

Deşi mai sunt două etape de disputat în Premier League, cele 7 puncte avans fac din echipa lui Ranieri o câştigătoare înainte de final.

Povestea lui Leicester emoţionează pe toată lumea. Raţuşca cea urâta,văzută de mulţi ca şi retrogradată, a umilit cluburile arogante şi sute de milioane de euro în conturi, cu jucători aduşi din toate colţurile lumii şi cu sângele albastru al numeroaselor trofee câştigate. La începutul competiţiei, Leicester era o echipă de losers. Ranieri venea din Gracia de unde fusese demis,suprema umilinţă pentru un antrenor de valoarea lui,din cauza rezultatelor proaste. Chiar părea finalul carierei când a venit ferta de la Leicester. Care club,cu mare frică,nu avea decât un singur şi grandios vis:să nu retrogradeze.

Mai nimeni nu ştia de Vardy, Mahrez sau N'Golo Kante-jucatori oarecare, bucuroşi că au gaăit loc la un club din Premier League.

Şi au reuşit: au condus întrecerea în majoritatea timpului, şi-au spulberat adversarii cu nonsalanţa unei mari echipe şi au creat o poveste care a uimit o lume întreagă.

Înţeleptul Ranieri e prevăzător:”Acest an nu se mai poate repeta. Anul viitor vom încerca să ne clasăm în primii 10. Dar vom încerca să creştem în continuare.”

Fericiţi cei care care rămân modeşti şi cînd ajung să cunoască gloria. Dar şi mai fericiţi cei care au norocul să trăiască o asemenea poveste...

Alte stiri din Sport

Ultima oră