ALERTĂ. Noul coronavirus poate fi transmis de la mamă la făt

05 Feb 2020
ALERTĂ. Noul coronavirus poate fi transmis de la mamă la făt

Femeile însărcinate infectate cu noul coronavirus îl pot transmite fătului, au declarat miercuri medicii chinezi de la Spitalul de Pediatrie din Wuhan, transmite Reuters care citează postul naţional CCTV.

Medicii au ajuns la această concluzie după ce o pacientă infectată cu noul coronavirus a născut un copil la data de 2 februarie. 30 de ore mai târziu, nou-născutul a fost supus unui test care a confirmat prezenţa virusului.

Oraşul Wuhan este epicentrul unei epidemii care s-a răspândit în China şi în alte state şi regiuni.

UPDATE

Numărul de decese confirmate cauzate de noul coronavirus în China a ajuns la cel puţin 490, după ce autorităţile din provincia Hubei au anunţat miercuri 65 de noi cazuri de deces, relatează AFP.
În actualizarea sa zilnică, comisia de sănătate din provincia Hubei (centru), epicentrul noii epidemii, a raportat, de asemenea, o creştere accentuată a numărului de persoane infectate, cu 3.156 de noi cazuri confirmate.

Numărul purtătorilor de noul coronavirus depăşeşte de acum 23.500 în China continentală în ansamblu, având în vedere elemente comunicate anterior de guvernul central. 

UPDATE

''Măsurile ferme'' luate de Beijing împotriva noului coronavirus oferă o ''fereastră de oportunitate'' pentru a stopa răspândirea la nivel mondial a bolii care a ucis 490 de persoane doar în China continentală, a asigurat marţi directorul general al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), citat de AFP.


Vorbind în cadrul unei sesiuni a Comitetului executiv al OMS de la Geneva, etiopianul Tedros Adhanom Ghebreyesus a declarat că ''există o fereastră de oportunitate care se datorează măsurilor ferme luate de China în epicentrul'' epidemiei. ''Nu lăsaţi să treacă această fereastră de oportunitate'', a insistat el.

El a acuzat, de asemenea, anumite ţări bogate că se află "într-o întârziere foarte mare" în ceea ce priveşte partajarea informaţiilor despre cazurile de coronavirus, solicitând în acelaşi timp o mai mare solidaritate internaţională în combaterea epidemiei de pneumonie virală.


"Din cele 176 de cazuri semnalate până în prezent în afara Chinei, OMS a primit formulare de declarare a cazurilor complete doar pentru 38% dintre cazuri. Anumite ţări cu venituri mari se află într-o întârziere foarte mare în partajarea cu OMS a acestor date vitale. Nu cred că acest lucru a fost cauzat de lipsa capacităţilor necesare'', a explicat el marţi.

''Fără date mai bune, ne este foarte dificil să evaluăm evoluţia epidemiei sau impactul pe care l-ar putea avea şi să ne asigurăm că furnizăm cele mai adecvate recomandări'', a adăugat el. Douăzeci de ţări din afara Chinei au semnalat cazuri.

Peste 23.500 de cazuri de contaminare cu noul coronavirus au fost confirmate în China de la apariţia sa, la 31 decembrie, în Wuhan (centru).

Tedros a precizat că OMS trimite măşti, mănuşi şi 18.000 de combinezoane de protecţie în 24 de ţări, precum şi 250.000 de truse pentru detectarea virusului în vederea accelerării stabilirii diagnosticului.

De asemenea, el a reiterat apelul către state să nu impună restricţii de călătorie şi comerciale deoarece ''astfel de restricţii pot avea efectul creşterii fricii şi stigmatizării fără a ameliora în mod semnificativ sănătatea publică''.

''În cazul în care se aplică astfel de măsuri, solicităm ca acestea să fie de scurtă durată şi proporţionale cu riscurile pentru sănătatea publică şi ca acestea să fie revizuite în mod regulat pe măsură ce situaţia evoluează'', a adăugat directorul OMS, citat de AFP.

UPDATE

Două mari companii aeriene americane, United şi American Airlines, au anunţat miercuri suspendarea temporară a zborurilor lor către Hong Kong, unul dintre cele mai mari aeroporturi din lume, a doua zi după anunţarea unui prim deces cauzat de noul coronavirus pe acest teritoriu, informează AFP.

United Airlines a declarat că va înceta să deservească aeroportul din Hong Kong începând de sâmbătă până pe 20 februarie, indicând o scădere accentuată a numărului de pasageri. La rândul său, American Airlines a explicat că şi-a suspendat deja zborurile, tot până la 20 februarie.

Cele două companii îşi întrerupseseră deja zborurile spre China continentală, unde noul coronavirus, apărut în decembrie, a ucis deja 490 de persoane şi a infectat peste 24.300.

Zeci de companii aeriene internaţionale şi-au întrerupt legăturile aeriene cu China continentală în încercarea de a stopa răspândirea acestei pneumonii virale, care a fost identificată la aproape 200 de persoane din peste 20 de ţări.

Decizia de a nu mai deservi aeroportul din Hong Kong, unul dintre primele zece din lume în termeni de trafic de pasageri, vine într-un moment în care acest teritoriu chinez semi-autonom este la rândul său afectat de epidemie.

Astfel, 18 cazuri de contaminare au fost înregistrate în fosta colonie britanică, unde autorităţile au anunţat marţi primul deces al unei persoane care suferea de coronavirus.

Responsabilii sanitari din Hong Kong au declarat marţi că există din ce în ce mai multe dovezi de cazuri de transmisii locale, afectând persoane care nu au călătorit recent în China continentală.

De asemenea, autorităţile au anunţat că peste 1.800 de pasageri şi membri ai personalului unei nave care a acostat în Hong Kong miercuri sunt reţinuţi la bord pentru a fi testaţi pentru coronavirus, după ce unii au acuzat febră. Nava de croazieră, World Dream, operată de Dream Cruises, a putut acosta în Hong Kong după ce i-a fost refuzată intrarea marţi în portul Kaohsiung din sudul Taiwanului.

UPDATE

Epidemia de coronavirus a oprit economia Chinei, scrie Le Monde, dar, cu toate că cifra morților se apropie de 500, la nivel mondial, cum o estimează în Belgia cotidianul economic flamand De Tijd, panica e mai periculoasă decât virusul.

Acum se știe că epidemia a depășit-o deja pe cea de SRAS, în 2002-2003, când nu se ajunsese câtuși de puțin în punctul în care economia întregii planete părea a avea de suferit. Sigur, marți bursa din Shanghai a urcat ușor, după ce căzuse cu 7,7 % în ajun, în ciuda anunțului băncii centrale a Chinei că guvernul va injecta 157 de miliarde de euro în economie.

Cabinetul Oxford Economics și-a coborât luni previziunile în privința creșterii chinezești de la 6% la 4%. Ba chiar, cum o scrie astăzi la Bruxelles La Libre Belgique, Banca Mondială și-a diminuat previziunile planetare de creștere.

Le Monde relatează că pentru moment majoritatea provinciilor din China au decis să prelungească concediile de Anul Nou până pe 9 februarie, iar multe întreprinderi se apropie de faliment. Tot Le Monde estimează că sectorul cel mai afectat va fi cel al serviciilor.

SHARE
 

Eurofrutas Temporar

Alte stiri din Sanatate

Ultima oră