BLESTEMUL FAMILIEI RÎMARU. 27 de ani diferenţă între crimele tatălui şi cele ale fiului

14 Iul 2017
BLESTEMUL FAMILIEI RÎMARU. 27 de ani diferenţă între crimele tatălui şi cele ale fiului

Legente. Speculaţii. Destin. Nebunie. Ceasul rău. Blestemul unei familii. Despre povestea lui Ion Rîmaru, cel mai sadic criminal în serie din România, s-au scris pagini întregi. Crimele lui au îngrozit şi terorizat deopotrivă Bucureştiul anilor 1970-1971. A agresat 14 femei: pe patru le-a ucis, iar pe restul le-a violat sau a încercat să le omoare.

Ataca cu un ciocan, un topor, o rangă de fier şi un cuţit. Poliţiştii l-au numit „Vampirul din Bucureşti“ după ce au constatat că sugea sângele victimelor. Multe femei speriate evitau să mai iasă din casă după ora 21.00. În acea perioadă, mii de oameni au fost mobilizaţi pentru prinderea lui, dar cazul a fost rezolvat abia după ce Rîmaru a pierdut un certificat medical eliberat pe numele lui, la locul unei crime.

S-a vehiculat că era necrofil şi canibal, multe dintre victimele sale prezentând muşcături în zona genitală. S-a spus că, în tot ceea ce făcea, era omul extremelor şi al obsesiilor: ataca doar noaptea, în condiţii meteorologice dificile- ceaţă, ploaie, furtună, preferând femeile blonde care mergeau singure spre casă după terminarea serviciului.

Mulţi dintre cei care au vorbit/scris/comentat depre cazul Rîmaru au speculat că asasinul ar fi fost un geniu ascuns, student la Medicină Veterinară, dotat cu o inteligenţă pe măsura nebuniei. Un lucru e cert: cazul Rîmaru a stârnit nu doar curiozitatea judiciariştilor, ci şi pe cea a criminaliştilor şi a multor psihologi, ridicând întrebări, rămase fără răspuns până în zilele noastre.

„Vampirul din Bucureşti“, între realitate şi legendă

Viaţa celui supranumit „Vampirul din Bucureşti“- caruselul problelor, ancheta extrem de grea şi meticuloasă, simulările şi destăinuirile, familia, procesul, sentinţa şi ultima dorinţă a criminalului Rîmaru au fost cel mai bine surprinse în cartea „Cazul Rîmaru“ a comisarului de poliţie Traian Tandin. „Vă rog să mă iertaţi pentru tot ce ce-am făcut!“- sunt vorbele rostite de Ion Rîmaru, în drumul spre „Miliţia Capitalei (...) Aşadar, sosise clipa mult visată... Asasinul fusese prins!“, explică comisarul Tandin în scrierile sale.

„În sfârşit, a sosit clipa execuţiei în curtea penitenciarului Jilava. Condamnatul are dreptul la ultima dorinţă:- Vreau să trăiesc!, a început să strige Rîmaru. Vreau să trăiesc!... Şi răpăitul gloanţelor i-a îndeplinit ultima dorinţă, dar în lumea celor drepţi!“

„Chemaţi-l pe tata, să vadă şi el ce se întâmplă cu mine!“

Ion Rîmaru s-a născut în oraşul Caracal. După terminarea liceului, reuşise la Facultatea de Medicină Veterinară din Bucureşti. Părinţii erau despărţiţi, însă aparent, se aflau în relaţii bune. Mama sa rămăsese la Caracal, în casa părintească, având grijă de ceilalţi doi copii. Tatăl locuia în Bucureşti,cu viză de flotant, la o concubină, ţesătoare. Acesta era şofer pe I.T.B. şi lucra pe autobuzele de noapte.

Rîmaru era în relaţii bune cu ambii părinţi. Cu tatăl său se vedea mai des, pentru că erau amândoi în Bucureşti. Rîmaru Florea, tatăl îl vizita deseori la cămin ori se întâlneau în oraş. Tot el îi dădea bani pentru cheltuielile de la facultate şi pentru buzunar. Şi atunci, dacă toate lucrurile păreau  să se desfăşoare în limitele normalului cum a început toată nebunia lui Ion Rîmaru? Cum a ajuns un student la medicină să devină un odios criminal în serie? Ce contribuţie la traseul lui de asasin a avut familia şi de ce în timp ce este purtat pe sus către copacul de care urma să fie legat, Rîmaru a început să ţipe, scos din minţi:„Chemaţi-l pe tata, să vadă şi el ce se întâmplă cu mine! Numai el este de vină!“.

Moştenire genetică sau blestem?

Examenul medical complex făcut lui Rîmaru în timpul anchetei a elucidat câteva dintre aceste mistere. În realitate, crimanulul făcea parte dintr-o familie dezorganizată, cu părinţii divorţaţi, trei copii despărţiţi – cei doi fraţi au rămas la mamă, iar Ion fiind cel mai mare, a mers să locuiască cu tatăl său. Nu lipsea din peisaj niciun unchi cu antecedente penale.

Florea Rîmaru, tatăl criminalui Ion Rîmaru, a fost cel care mai mereu şi-a „protejat“ într-un mod ipocrit fiul. Sub aparenţa faptului că îi oferea sprijin şi libertate băiatului, Florea îşi luase de mult mâna de pe el, manifestând un dezinteres total în legătură cu bestia care devenise Ion. Deşi cunoştea o serie de jafuri şi violenţe comise de fiul său, nu numai că nu a luat atitudine, ci l-a sfătuit cum să ascundă obiectele şi banii furaţi.

A fost omul pe care Ion Rîmaru l-a pomenit înainte de execuţie, strigând că tatăl său este vinovat de tot ce i s-a întâmplat lui. Mai mereu violent cu soţia sa pe care o bătea în faţa copiilor, Florea Rîmaru a fost cel care i-a creat lui Ion cel mai bun climat pentru a se transforma într-un criminal.

Mama victimă, tată criminal, fiul criminal

Tatăl lui Ion Rîmaru, Florea, a murit la un an după execuţia fiului său din 23 septembrie 1972.Corpul lui ar fi fost dus la Institutul Medico-Legal din Bucureşti pentru autopsie. În urma analizelor s-a descoperit cu stupoare ca Florea Rîmaru era autorul a patru crime cu autor necunoscut ce datau încă din 1944, când o serie de crime zguduia Bucureştiul.

Atunci, într-un singur an, cinci femei fuseseră ucise cu bestialitate, iar amprentele recoltate de autorităţile vremii nu se potriveau cu cele ale infractorilor din baza de date. Era vorba, aşadar, de un individ fără antecedente penale. Cu toate acestea, timpul a trecut iar criminalul nu a fost niciodată identificat. Misterul avea să iasă din nou la iveală în anii '70 când seria de crime a lui Ion Rîmaru îngroziseră întreaga Capitală. Paradoxal- ironia vieţii, moştenire generică sau blestem- Ion Rîmaru continuase, fără să ştie, ceea ce începuse Florea Rîmaru: crime  în serie.

Traseul unui asasin în serie

Primul derapaj al lui Ion Rîmaru a avut loc în luna august 1965. Atunci, cel care avea să devină mai târziu cel mai temut criminal în serie, a lovit grav un paznic care l-a surprins furând pepeni din gospodărie. A fost condamnat la cinci luni închisoare pentru tâlhărie. În timpul şcolii, rezultatele au fost slabe, rămânând repetent în clasa a IX-a.

A intrat în facultate în anul 1966, profitând de faptul că erau mai puţini pretendenţi decât locuri şi a fost admis cu media 5,33. În timpul facultăţii a locuit la cămin, unde din declaraţiile colegilor şi ale profesorilor, tulburările comportamentale şi asociabilitatea lui Rîmaru erau evidente.

Considerat un ciudat, colegii îl evitau din ce în ce mai mult. Comisarul Tandin surprinde foarte bine, în cartea sa, deviaţiile comportamentale ale studentului Rîmaru: „au fost semnalate beţii, însoţite de manifestări comportamentale severe, ca de exemplu: a urinat într-o cameră alăturată peste patul unui student; altă dată a călcat pe sticle sparte cu picioarele goale, în mod demonstrativ. A prezentat şi prezintă o inversiune a ritmului somn-veghe.

Aproape în fiecare noapte părăsea căminul între orele 22-4 dimineaţa. Un coleg a relatat că, în timpul somnului sărea adesea din pat, brusc, producând diferite zgomote. Acţiunile sale nocturne au culminat prin căţărarea pe paratrăsnetul clădirii institutului“.

Mama lui Rîmaru: „Viaţa lui Ion a luat-o pe căi greşite, după ce băiatul a rămas în grija tatălui“

Mama lui Râmaru a povestit în faţa anchetatorilor că a presimţit, după cum îl văzuse, ultima oară pe fiul ei, că el nu e bine. Şi bunica acestuia spunea îngrijorată că are privire de criminal. Femeia a mărturisit şi faptul că viaţa lui Ion a luat-o pe căi greşite, după ce băiatul a rămas în grija tatălul, un om foarte dur şi violent.„Nu mă miră că Ion a ajuns aici. De vină este numai taică-său. El nu a avut grijă de Ion. De ce, ceilalalţi doi băieţi, care sunt sub ocrotirea mea, nu au luat-o pe căi greşite?“, a mărturisit mama lui Râmaru, în faţa anchetatorilor. Întrebată cu cine seamănă băiatul ei, femeia a răspuns că cu taică-său. „Florea este un om foarte dur şi foarte violent. Cât am stat cu el, aproape că nu era zi de la Dumnezeu să nu mă bată, iar copiii vedeau toate scenele“.

O toporişcă şi un cuţit, găsite în camera de cămin

Mama asasinului mai povesteşte şi despre ceea ce  a găsit în camera de cămin a fiului său când „făcându-i o vizită la cămin, am găsit în cameră o toporişcă şi un cuţit. I-am zis lui Florea care mi-a promis că o să le ia de la Ion. Tot atunci, soţul mi-a zis că Ion umblă noaptea vagabond prin oraş şi crede că el ar fi autorul crimelor, fiindcă se auzise prin Capitală de mai multe omoruri...“.

Ion spunea mereu că el este blestemat

A mai spus resemnată că, deşi a încercat să discute cu Ion nu a reuşit să-l facă să-i spună ce-l neliniştea. „Am discutat cu fiul meu, cerându-i să-mi spună care este realitatea, însă acesta n-a vrut să-mi spună nimic... că el aşa a fost blestemat pe lume şi că nu are loc printre oameni, că el nu a mai este cum era, adică cuminte. I-am făcut observaţii că estev un tâlhar, ştiţi la ce mă refer, însă el mi-a spus căn nu mă priveşte pe mine.

„Execuţia din „Valea Piersicilor“

Timp de o săptămână, trei procurori, Dumitru Popescu, Florin Dimitriu şi Vasile Comşa, au lucrat la întocmirea rechizitoriului. Apoi a urmat procesul. Rîmaru a fost condamnat la pedeapsa capitală. A făcut recurs, însă după judecarea lui de către Tribunalul Suprem, sentinţa a arămas definitivă.

Execuţia a avut loc în curtea penitenciarului Jilava. Iată cum prezintă Traian Tandin ceasul execuţiei lui Ion Rîmaru. „În <>, folosită ca poligon de tragere, dar şi loc de execuţie, format din subofiţeri anume aleşi, aştepta în repaus cu armele culcate pe iarbă. Rîmaru este din ce în ce mai agitat. Gardienii scot din cabină o funier, pregătită desigur pentru orice eventualitate, încolăcind-o peste trupul agitat.

În timp ce este purtat pe sus către copacul de care urma să fie legat, Rîmaru, începe să ţipe scos din minţi:<>. Rîmaru se împotriveşte morţii. Între timp, tot zbătându-e în jurul copacului, de care funia nu reuşise să-l ţină locului, Rîmaru ajunsese în spatele acestuia. Este motivul pentru care gloanţele ucigaşe nu-l lovesc din faţă. Un plumb îl nimereşte în ceafă, străbate creierul prin ricoşeu şi iese prin mijlocul frunţii“.

Rîmaru s-a temut de propria moarte

„Nici unul dintre condamnaţii de până acum nu arătase că se teme de moarte. Unii ceruseră doar o ultimă ţigară, alţii o cruce la căpătâi. Rîmaru nu dorea nimic din toate astea. Monstrul care ucisese cu sânge rece, ssemanând groază în jurul lui, refuza acum întâlnirea cu propria-i moarte“.

Criminalul a recunoscut în cele mai mici detalii asasinatele din anul 197, victime: Mihaela Ursu, Gheorghiţa Popa şi Ilie Fănica, omorul comis în 1970, victimă Elena Oprea şi încă şase tentative de omor. La unele din aceste cazuri, asasinul lovise victimele în cap cu o bară de fier. „Unde era bara? Îl întrebă Sântea pe Rîmaru. - Este ascunsă la cămin, la WC-ul de la etajul IV, etaj la care se află şi camera mea. - Concret, unde anume?- Nu este chiar în WC, ci pe pervazul ferestrei, în afară“.

16 dintre cele mai grave infracţiuni pe care le-a comis Ion Rîmaru

• 8/9 April 1970 – Elena Oprea – crima cu premeditare (nu a fost violată pentru ca un vecin l-a speriat si a fugit)
• 1/2 Iunie 1970 – Florica Marcu – viol (a fost lovita pana a lesinat, carata pana la cimitirul Sfanta Vineri, violata, injunghiata si i-a fost supt sangele in timp ce mergea spre casa cu Ramaru, a fost salvata de un camionagiu)
• 19/20 Iulie 1970 – OCL Magazin de Confectie – furt
• 24 Iulie 1970 – Margareta Hanganu – furt in forma agravata
• 22/23 Noiembrie 1970 – Olga Baraitaru – tentativa de crima, viol si furt in forma agravata
• 15/16 Februarie 1971 – Gheorghita Sfetcu – tentativa de crima si furt
• 17/18 Februarie 1971 – Elisabeta Florea – tentativa de crima
• 4/5 Martie 1971 – Fanica Ilie – crima cu premeditare, viol si furt
• 8/9 Aprilie 1971 – Gheorghita Popa – crima deosebitde grava, viol si furt (48 de placi injunghiate la cap, piept si picioare, 5 lovituri la cap, coaste rupte, partea genitala rupta cu gura)
• 1/2 Mai 1971 – Stana Saracin – tentativa de viol
• 4/5 Mai 1971 – Mihaela Ursu – crima deosebit de grava, viol (a fost intrerupt in timpul actului, lasandu-l nesatisfacut, conducand la cautarea altei victime)
• 4/5 Mai 1971 – Maria Iordache – tentativa de crima (atacata la 2 ore dupa Ursu; a scapat cand i-a cazut bara de metal cu care o batea in timp ce alerga)
• 6/7 Mai 1971 – Viorica Tatu – tentativa de crima
• 6/7 Mai 1971 – Elena Buluci – tentativa de crima
• Mai 1971 – Iuliana Funzinschi – furt si violarea unei proprietati private.

SHARE

Eurofrutas Temporar

Alte stiri din REPORTAJ

Ultima oră