Tradiţii şi superstiţii. De Rusalii, căluşarii alungă duhurile rele

26 Mai 2018 | scris de Dănuț Deleanu
Tradiţii şi superstiţii. De Rusalii, căluşarii alungă duhurile rele

Aflat într-o permanentă schimbare, ritualul Căluşului este întâlnit în mai multe sate din Oltenia şi din Muntenia în preajma sărbătorii Rusaliilor. Îmbrăcaţi sau nu în haine distinctive, specifice, căluşarii îşi duc mai departe menirea, declarând război Ielelor sau Rusaliilor, protejând comunitatea de duhurile rele care stau la pândă îndeosebi în această perioadă.

Pentru a nu fi luaţi din Căluş, atât în Muntenia cât şi în Oltenia, oamenii evitau să treacă, pe timpul nopţii, prin zonele periculoase, în special prin poienile sau prin răspântiile unde ştiau că ar fi posibil să fie ademeniţi de Rusalii -  şi încă respectă aceste reguli. Nu lucrau în zilele aflate sub “stăpânirea” Rusaliilor, nu mergeau prin zonele în care iarba era pârjolită, considerând că aceasta a fost arsă din pricina dansului năucitor al acestora, aveau grijă să nu adoarmă pe sub copaci.

Cei care le auzeau muzica ameţitoare erau prinşi într-o horă halucinantă, fiind pociţi de Iele, astfel încât, sub stăpânirea celor numite şi Zânele sau Frumoasele, se transformau pe dată, fiind prinşi între două lumi. “A fi luat din Căluş sau a fi pocit de Iele înseamnă a te afla sub stăpânirea lor, adică a te desprinde de societate, a te găsi într-o stare echivalentă desprinderii prin moarte. Situaţia aceasta este sugerată de starea bolnavului luat din Căluş: un fel de pierdere a cunoştinţei sau de paralizie totală.” (Larionescu, Sanda: „Căluşul între ritual, ceremonial şi spectacol”).

 
Căluşul cuprinde o serie de acte rituale, rânduite odată cu momentul constituirii cetei de căluşari. Aceasta îşi “reactivează” obiectele specifice recuzitei şi îşi confecţionează steagul, astfel încât să poată face jurământul la hotar sau între hotare, să joace Căluşul din loc în loc, prin curţile oamenilor, acolo unde căluşarii sunt chemaţi, iar în final să îngroape steagul, gest ritual prin care se sparge Căluşul, pentru ca anul următor să se reunească în acelaşi scop.


Războiul căluşarilor cu Rusaliile este unul crâncen, ritualul Căluşului având multiple funcţii: de vindecare a celor luaţi din Căluş, apotropaică  şi profilactică, precum şi de fertilitate şi de fecunditate. Obiceiul începe, de regulă, în Duminica Rusaliilor şi se încheie peste nouă zile când ceata, formată dintr-un număr impar de dansatori, se desface odată cu îngroparea steagului.

 
Vătaful este conducătorul cetei căluşarilor, gestionând cu atenţie acţiunile membrilor acesteia, fiind conducătorul grupului şi, totodată, cel care îi adună şi îi exclude pe cei necorespunzători. La rându-i membru important al cetei, personaj cu funcţii preponderent ludice, mutul este întotdeauna mascat, poartă în mână o sabie din lemn, vopsită în roşu (etalându-şi, simbolic, virilitatea),  sau un bici, fiind cel care generează momente comice, timp de respiro pentru  căluşari. 

 
Stegarul poartă stindardul Căluşului, de altfel principalul însemn al cetei. Steagul capătă valenţe tămăduitoare, dar şi apotropaice, prin plantele care îi sunt ataşate: usturoi verde, frunze de nuc, pelin, spice de grâu, leuştean, fiind mândria cetei de căluşari.
Vindecarea celor luaţi din Căluş are loc prin dans, după ce, bolnavul, la auzul melodiilor specifice Căluşului, începe să se legene, să mişte o mână sau un picior ori să se schimbe la faţă, semn că a fost atins de Iele.  

Căluşarii îşi ciocnesc beţele, bat pământul cu picioarele în dansul lor, zornăie zurgălăii, scoţând adevărate strigăte de luptă la comenzile vătafului: “Hălai-şa/ Hălai-şa/ Hălai-şa-şa-şa-şa-şa”  sau “Hei la şa/ Hei la şa”, asemeni unui imbold de a se avânta în luptă călare, precum şi îndemnul de a urmări inamicele Rusalii “Uite-o aicea/ Hai pe ea, pe ea” sau avertismentul de a se feri din calea pericolului: “Iar aşa, iar aşa,/ I-auzi, ia-o, ia-o!”.

SHARE

Eurofrutas Temporar

Alte stiri din Obiceiuri si Traditii

Ultima oră