Tradiţii şi superstiţii. În care zile din săptămână nu e bine să lucrezi

24 Mai 2018 | scris de Dănuț Deleanu
Tradiţii şi superstiţii. În care zile din săptămână nu e bine să lucrezi

Lunea nu e bine să se spele rufe, căci unul de-al casei se va umple de buboaie. „Dacă faci lăutoare ori speli cămăși lunea, ai să te îmbolnăvești de râie și de rapăn, ai să faci păduchi și lindini, și de purici nu te vei mântui”. E o credință veche și foarte răspândită la români că cel ce se apucă să postească lunea, Dumnezeu îi va lungi zilele. Nevestele care n-au copii și doresc să aibă, dacă postesc 12 luni în șir, cred că vor naște copii.

Miercurea se ține de „Dânsele”. Cine lucrează în această zi, „face bube pe la închieturi, capătă dureri și i se schimonosesc mâinile și trupul”. „Cine pune mâna pe sită, să cearnă, focul lui Dumnezeu pe capul ei. Și bube pe cap, albe ca tărâțele ce rămân în sită, și junghiuri prin cruce, și să n-aibă astâmpăr ca făina când o cerni...” Miercurea nu e bine să se spele pe cap, să se facă leșie, să se fiarbă cămăși, că e rău de boli.

Să nu coși înspre miercuri, ori să torci, că te îmbolnăvești. Tot astfel, la huțulii din Bucovina, femeile nu torc miercurea, ba nici furca nu o lasă să stea în odaie, căci altfel vine „Sereda” (miercurea personificată) și toată noaptea hodorogește prin casă. Miercurea să nu iei ouăle din cuibar, că faci pecingine pe obraz. Miercuri e ziua Maicii Domnului, și se postește în cinstea ei. Dacă mănânci de frupt, e rău de boli, de primejdii și de năpaste.

Vinerea e cea mai primejdioasă din zilele săptămânii mai ales pentru femeile care n-o respectă, făcând unele lucruri nepermise. Nu trebuie să se toarcă, altfel li se coc degetele și le cad unghiile, altora li se întorc mațele. Cine țese, își scoate singură ochii pe cea lume. Nu se coase, căci se înțeapă femeia, se face bubă, mai ales neagră. Acul să nu stea înfipt, căci împunge pe Sfânta Vineri.

Dacă lucrează cineva vinerea la igliță, să înțepe de trei ori în pământ cu iglița. Când vor întreba sărbătorile dacă ai lucrat de ziua lor, și ce anume lucru, vinerea le va răspunde că ai înțepat în pământ. Nu se face leșie, căci, murind, „îți curge venin și, pe ceea lume, leșia o bei în loc de vin”. Nici părul capului să nu ți-l speli, căci ori îți cade părul, ori te doare capul.

Vinerea nu se râșnește, nu se coace pâine, nu se umple borș, că se face sânge. O femeie a copt vinerea pâine și a murit. Mai ales pătimesc de ochi, capătă albeață sau orbesc de tot acelea care îndrăznesc să lucreze în ziua de vineri. De aceea, multe femei postesc, nemâncând nimic, în această zi, ca să fie ferite de boli.

Toate zilele te iartă, dacă lucrezi, numai duminica nu! Să nu coși, că înțepi pe Sf. Duminică (Maica Domnului). Dacă o femeie însărcinată coase duminica, va naște copilul cu gura cusută (legată). Să nu te lai, că faci bube în cap, ori mătreață sau pecingine. Dacă tai lemne, faci diavolului așchii să facă mălai, și pe lumea cealaltă îți vor arde așchiile pe piept.

 

Alte stiri din Obiceiuri si Traditii

Ultima oră