Tradiții și superstiții. Cum scapi să nu te pocească Ielele

13 Iun 2016 | scris de Dănuț Deleanu
Tradiții și superstiții. Cum scapi să nu te pocească Ielele

Tradiții și superstiții. Ielele. Ielele vin noaptea și te strigă la poartă, dar să nu răspunzi, dacă nu te strigă de trei ori. Cine răspunde înainte de a fi strigat de trei ori, Ielele îl ologesc sau îl înnebunesc. Unul a răspuns îndată și a ieșit afară la poartă și i s-a întors gâtul la spate. L-au strâmbat Ielele.

Tradiții și superstiții. Ielele. Pe locul unde au jucat ele se găsesc numai semne: mărgele, păr sau altele. Cine se atinge de aceste lucruri se pocește. Într-o seară, se povestește în județul Brașov, se făcuse horă în sat. Veniseră fete și băieți și din satele vecine. Aproape când să sfârșească jocul, se aud de sus cântări de fete. Ascultau toți și spuneau că sunt Frumoasele.

Tradiții și superstiții. Ielele. A doua zi, o fată, dintr-un sat vecin, care fusese la joc și plecase aproape de ziuă acasă, a întâlnit o masă întinsă pe iarbă, cu diferite lucruri frumoase, cercei, mărgele, și vreo patru fete care vindeau. Fetele au rugat-o să le cumpere și ea ceva, dar ea le-a răspuns că n-are bani. Ele i-au spus că, în loc de bani, să le lase să o sărute și ele câte o dată pentru fiecare lucru ce-și va alege și să le dea și câte un fir de păr din cap.

Tradiții și superstiții. Ielele. Lucrurile fiind frumoase, plata mică, fata s-a învoit și-a ales multe lucruri. În zorii zilei, fetele cu târgul s-au înălțat în văzduh cu toate lucrurile cele frumoase. Biata fată, în fiecare loc unde o sărutase una dintre fete, căpătase câte o bubă, iar părul îi rămăsese numai jumătate în cap. Fata a rămas pocită de Frumoase.

Tradiții și superstiții. Ielele. Ielele beau noaptea apă din fântâni și oricine bea după ele rămâne pocit. De aceea, când bea cineva apă dintr-o fântână, să lase un semn acolo, ca poceala să cadă pe acel semn. Chiar acasă, e bine să acoperi căldarea cu apă, sau alt vas să-l pui cu gura-n jos, ca să nu se scalde Ielele și să te pocească apoi.

Tradiții și superstiții. Ielele. Când treci sâmbăta ori marți seara peste ape, fă-ți cruce și suflă peste apă, ca să nu te îmbolnăvești, căci atunci se scaldă Milostivele. Cine bea apă de unde au scuipat ele, se alege cu arsuri pe piept, ori cu sfârșeală, de nu mai scapă de boală până nu i se descântă.

Tradiții și superstiții. Ielele. Alt leac mai e: să intre în jocul călușarilor, fără să vorbească, și aceștia să joace călcând pe dânsul. Oamenii obișnuiesc să pună o căpățână de cal într-un par al gardului, ca s-o vadă Ielele și să fugă, și cei de acolo scapă astfel de pacostea lor.

Alte stiri din Obiceiuri si Traditii

Ultima oră