Îngheţata care nu se topeşte ore în şir. Unde s-a lansat şi ce conţine

13 Sep 2017 | scris de Marina Constantinoiu
Îngheţata care nu se topeşte ore în şir. Unde s-a lansat şi ce conţine Galerie foto (2)

Căldura toropitoare a verii va pune în curând stăpânire pe Japonia, iar localnicii sunt în căutarea unor mijloace de combatere a caniculei. Unul dintre cele mai populare produse pe timp de vară este îngheţata, iar topirea ei rapidă, la temperaturi foarte mari, în razele soarelui, scoate din minţi consumatorii. Aşa s-a născut îngheţata care nu se topeşte, din nevoie!

Noul produs a fost creat în Japonia, la Kanazawa, de către profesorul Tomihisa Ota, de la Kanazawa University.

În aprilie, Kanazawa Ice, un magazin din Higashi Chayagai, a lansat vânzarea de îngheţată care nu se topeşte, chiar dacă este lăsată timp de trei ore la o temperatură de 40 de grade Celsius. Şi evident că nici nu îşi modifică forma.

Gustul îngheţatei speciale nu este diferit de cel al uneia obişnuite, dar spre deosebire de aceasta, noul deliciu nu se topeşte atunci cand este expus la lumina directă a soarelui sau la căldura excesivă. Secretul înghețatei care nu se topeşte constă în adăugarea de polifenoli din plante, extraşi din căpșuni obișnuite.

Ota a primit patent pentru noul produs încă din 2014, scrie the-japan-news.com.

Vânzătorii produsului pun baza mai mult pe formă decât pe gust, când vine vorba despre noua îngheţată. Căci, date fiind noile proprietăţi, aceasta poate fi modelată în fel şi chip.

 

SHARE

Eurofrutas Temporar

Alte stiri din Fun

Ultima oră