Şeful Formula 1 șochează din nou: Ar trebui să scăpăm de Bruxelles, iar Vladimir Putin să conducă Europa! (VIDEO)

21 Apr 2016 | scris de Veronica Micu
Şeful Formula 1 șochează din nou: Ar trebui să scăpăm de Bruxelles, iar Vladimir Putin să conducă Europa! (VIDEO)

"Sorrell: Sunteţi un mare admirator al lui Vladimir Putin şi al realizărilor sale în Rusia, nu-i aşa?

Ecclestone: Ar trebui să conducă Europa.

Sorrell: Ar trebui să conducă Europa din Bruxelles?

Ecclestone: Nu, ar trebui să scăpăm de Bruxelles şi el ar trebui pur şi simplu să fie la comandă. Vladimir Putin se ține întotdeauna de cuvânt și face lucrurile cum trebuie. Oamenii nu înțeleg ce vrea el de fapt să facă. El vrea să readucă Rusia acolo unde a fost, unde îi este locul".

Afirmația că Putin "face lucrurile cum trebuie" a readus în memorie afirmația lui Ecclestone de acum câțiva ani, când a declarat că "Adolf Hitler a fost un om capabil să facă lucrurile cum trebuie", scrie The Guardian.

Tot în interviul cu Sir Martin Sorrell, conducătorul F1 a vorbit despre situaţia Marii Britanii în raport cu Europa. Ecclestone a spus că imigranţii nu au adus nici un beneficiu ţării sale şi că Regatului i-ar fi mai bine în afara Uniunii Europene.

Întrebat ce părere are despre Donald Trump, Bernie Ecclestone a afirmat că miliardarul american ar fi un preşedinte fantastic. Şeful Formula 1 şi-a argumentat afirmaţia spunând că republicanul Trump este mult mai flexibil decât majoritatea oamenilor politici.

Alte stiri din Externe

Ultima oră