Vedete din Franța, prinse că și-au luat permis de conducere fără examen

17 Mai 2016 | scris de Marina Constantinoiu
Vedete din Franța, prinse că și-au luat permis de conducere fără examen


Escrocheria a durat un an și jumătate până să fie descoperită în cadrul unui control intern, în primăvara lui 2015.
Patronul unei școli de șoferi și agenți ai Prefecturii din Hauts-de-Seine sunt acuzați că ar fi oferit și realizat la comandă documentul oficial al permisului de conducere unui număr de 258 de clienți, primind în schimb sume variind între 2000 și 10.000 de euro.
Celebrități franceze, oameni de afaceri și fotbaliști, printre care și foști internaționali, se numără printre cele 258 de persoane care au obținut fraudulos carnetul de șofer, scrie lefigaro.fr.
Anul trecut a fost deschisă o anchetă preliminară pe această temă.
Patrick Antonelli, soțul cântăreței Amel Bent și patronul unei școli auto din Neuilly-sur-Seine și trei agenți ai Prefecturii din Nanterre au petrecut 48 de ore în arest preventiv.
Beneficiarii obțineau permisele fără a da examen, iar suma plătită de ei era împărțită echitabil între patron și funcționarii care livrau permisele.
Numele unor fotbaliști precum Samir Nasri, Jeremy Menez și Layvin Kurzawa sunt menționate de presă. La fel și al lui Ali Baddou, prezentator la Canal +, care s-ar fi dedat la obținerea de permis fără examen. Ali Baddou a recunoscut pe Twitter că a făcut o mare tâmpenie și a anunțat că a predat permisul.
Scandalul din Franța amintește de unul similar în România, în care a fost implicat primarul sectorului 4 din București, Cristian Popescu Piedone, când 329 de permise au fost suspendate pentru că existau suspiciuni că ar fi fost obținute fraudulos. Se bănuiește însă că este vorba despre 3500.

Alte stiri din Externe

Ultima oră