Românii nu mai au nevoie de pașaport pentru a intra în Republica Moldova

16 Iun 2015
Românii nu mai au nevoie de pașaport pentru a intra în Republica Moldova
Guvernul Republicii Moldova a adoptat, marți, o decizie prin care accesul cetățenilor Uniunii Europene, inclusiv al cetățenilor români, pe teritoriul moldovean este permis în baza cărților naționale de identitate aflate în prezent în circulație, și nu doar a pașaportului, ca până în prezent.

''Această măsură reprezintă un semnal politic clar al angajamentului Republicii Moldova față de parcursul său european, un instrument concret de încurajare a contactelor și schimburilor celor mai diverse între cetățenii de peste Prut și cei ai Uniunii Europene, inclusiv ai României, precum și de susținere a racordării statului vecin la spațiul european'', a declarat ministrul Afacerilor Externe Bogdan Aurescu, potrivit unui comunicat al MAE.

Pornind de la așteptările exprimate la nivelul opiniei publice din România, subiectul facilitării accesului cetățenilor UE, inclusiv români, pe teritoriul statului vecin cu cartea de identitate a fost ridicat de ministrul Bogdan Aurescu în cursul întrevederii din 25 martie, de la București, cu președintele Parlamentului Republicii Moldova, Andrian Candu, precizează sursa citată.

''Adresez deosebite mulțumiri autorităților de la Chișinău pentru această decizie care vine în sprijinul întăririi legăturilor dintre cetățenii de pe cele două maluri ale Prutului și care reconfirmă trăinicia Parteneriatului Strategic dintre statele noastre'', a mai spus ministrul Bogdan Aurescu.

Guvernul Republicii Moldova a adoptat în ședință Hotărârea nr. 63/ 2015 prin care se amendează cadrul legislativ existent cu privire la documentele în baza cărora este permis accesul cetățenilor străini în Republica Moldova.

Prin măsura adoptată în urma demersurilor inițiate de MAE român, Republica Moldova se aliniază la practica instituită deja de statele din Balcanii de Vest care au aspirații similare cu cele ale R. Moldova în raport cu UE și se bucură de același regim de circulație în spațiul comunitar european.

Alte stiri din Externe

Ultima oră