Referendum: Slovenia respinge căsătoriile între persoane de acelaşi sex

21 Dec 2015 | scris de Gabriela Antoniu
Referendum: Slovenia respinge căsătoriile între persoane de acelaşi sex

Unul dintre reprezentanţii organizaţiilor care se opun acestei legi, Ales Primc, a declarat la BBC că „rezultatul referendumului este o victorie pentru copiii noştri”. De asemenea, opozanţii legii au cerut sprijinul Papei, catolicii fiind cea mai numeroasă confesiune creştină din Slovenia. Papa Francisc le-a sugerat slovenilor „să se întoarcă la familie, ca punct de referinţă al societăţii’.

Stânga liberală refuză să accepte însă că totul s-a terminat.”Nu s-a terminat încă. Mai devreme sau mai târziu legea va fi acceptată”, a declarat Violeta Tomic, reprezentantă în Parlament a Stângii Unite.
Slovenia este considerată una dintre cele mai liberale ţări foste comuniste, dar drepturile pentru homosexuali reprezintă încă o chestiune discutabilă. Ca parte a fostei Iugoslavii condusă de Iosif Tito, Slovenia a dezincriminat homosexualitatea cu mult înaintea vecinilor săi. Oricum, se pare că ţările din estul şi centrul Europei rămân în urma celor mai liberale din vest când vine vorba de libertatea sexuală.

Alte stiri din Externe

Ultima oră