Întâlnire istorică între prințul Charles și liderul Sinn Fein, Gerry Adams

19 Mai 2015
Întâlnire istorică între prințul Charles și liderul Sinn Fein, Gerry Adams
 Prințul Charles s-a întâlnit marți după-amiază cu liderul Sinn Fein, Gerry Adams, o premieră istorică, în cadrul unei vizite a moștenitorului coroanei britanice în Irlanda, relatează The Telegraph. Întâlnirea, care a avut loc la Universitatea din Galway (nord-vest), marchează o nouă etapă în cadrul aplicării acordului de pace ce a pus capăt în 1998 deceniilor de conflict în Irlanda de Nord.

În 2012, Regina Elisabeta a II-a i-a întins mâna în semn de reconciliere lui Martin McGuiness, fost comandant al IRA și vicepreședinte al Irlandei de Nord la Belfast, un gest considerat ca fiind istoric.

Cu întrevederea ce a avut loc la Galway, marți, este pentru prima dată când un membru al Sinn Fein se întâlnește cu un membru al familiei regale în Irlanda, unde prințul Charles efectuează o vizită de două zile înainte de a se deplasa în Irlanda de Nord începând de joi.

Prințul Charles va efectua o vizită miercuri, într-un gest de pace și reconciliere, la Mullaghmore, pe coasta de vest a Irlandei, unde unchiul său, lordul Louis Mountbatten, a fost ucis în 1979 în explozia unei bombe a IRA.

Va fi de asemenea pentru prima dată când un membru al familiei regale se va deplasa în acest loc de la atentatul în care și-au pierdut viața și un nepot al lordului, dar și un adolescent irlandez.

Sinn Fein, care militează ca Irlanda de Nord să se separe de Marea Britanie și să se alăture unei Irlande unificate, a anunțat că Gerry Adams și vicepremierul Irlandei de Nord, Martin McGuinness, au acceptat să se întâlnească cu Prințul Charles.

În trecut, Gerry Adams a exprimat 'regrete' față de atentatul din 1979. Sinn-Fein militează acum în favoarea reunificării Irlandei pe căi democratice.

 

Alte stiri din Externe

Ultima oră