Parlamentul European cere activarea "imediată" a procedurii de ieșire a Marii Britanii din UE

28 Iun 2016 | scris de Veronica Micu
Parlamentul European cere activarea

Rezoluţia referitoare la decizia Regatului Unit de a părăsi Uniunea Europeană a fost adoptată cu 395 de voturi și 200 împotrivă.

Jean-Claude Juncker, președintele Comisiei Europene, a declarat în faţa Parlamentului European că regretă votul din Regatul Unit şi va solicita Guvernului Marii Britanii clarificări cât mai rapide.

"Şi eu sunt întristat de acest vot din Regatul Unit. Este convingerea mea profundă. Mi-aş fi dorit ca Regatul Unit să fie alături de noi, însă decizia a fost alta.

Sunt trist pentru că nu sunt un robot, un birocrat sau un tehnocrat. Sunt o ființă umană și regret rezultatele referendumului. Am dreptul să spun că regret votul din Marea Britanie. Mi-aş dori ca Marea Britanie să-şi clarifice poziţia, nu azi sau mâine, dar cât mai curând. Nu putem să continuăm cu luni de incertitudine. Nu sunt un sclav al pieţelor financiare, însă le observ şi acestea ne indică sentimentul general în lume", a spus Juncker.

Președintele CE a precizat, de asemenea, că a interzis orice fel de discuţii în prelabil cu reprezentanţii Regatului Unit, pentru a nu instaura ideea că au loc negocieri secrete. 

"Nu vreau să se instaureze ideea că ar avea loc negocieri secrete, neoficiale între reprezentanţii Regatului Unit, ai guvernelor naţionale, ai comisarilor sau directorilor generali. Am dat un ordin, am interzis comisarilor să discute cu reprezentanţii Regatului Unit. Am interzis orice fel de discuţii în pralabil. Fără notificare, niciun fel de negociere.

Prin exprimarea votului din Marea Britanie am pierdut o aripă, dar UE va continua să zboare", a mai spus Juncker.

Preşedintele Parlamentului European, Martin Shultz a afirmat, că este pentru prima dată când o sesiune plenară este oerganizată atât de rapid, "o măsură extraordinară care răspunde unui caz extraordinar, lipsit de precedent".

"Decizia din Marea Britanie este o decizie a poporului britanic, dar este una care îi afectează pe toți cetățenii Uniunii Europene. Prin urmare, reprezentanții popoarelor europene dezbat astăzi în acest Parlament această situaţie. Timp de decenii, mulţi funcţionari din Regatul Unit şi-au desfăşurat activitatea în instituţiile europene. Am lucrat împreunnă cu aceşti colegi din Regatul Unit. Regretăm profund decizia Marii Britanii.

Un lucru este clar: importanţa Regatului Unit în politica externă UE, în securitatea UE este extraordinară, însă voinţa poporului britanic trebuie să fie respectată", a declarat Shultz.

Alte stiri din Externe

Ultima oră