Papa s-a întâlnit cu Fidel Castro. Cei doi şi-au dăruit cărţi

20 Sep 2015
Papa s-a întâlnit cu Fidel Castro. Cei doi şi-au dăruit cărţi
Papa Francisc s-a întâlnit duminică cu fostul președinte cubanez Fidel Castro la domiciliul acestuia din Havana, în cea de-a doua zi a vizitei sale istorice în Cuba, a anunțat pentru presă purtătorul de cuvânt al Sfântului Scaun, părintele Federico Lombardi, citat de Le Point.

Întâlnirea, care a durat 30 — 40 de minute, a avut loc la prânz într-o ambianță foarte familiară și informală, în prezența soției fostului lider cubanez Dalia Soto del Valle și a unei delegații a Sfântului Scaun, a precizat părintele Lombardi.

Fidel Castro s-a întâlnit pentru prima dată cu Papa Ioan Paul al II-lea la Vatican în 1996 și apoi de trei ori în timpul vizitei acestuia în Cuba în 1998 și a fost primit în martie 2012 de papa Benedict al XVI-lea la nunțiatura din Havana.

De data aceasta, Papa Francisc s-a deplasat în vestul Havanei la domiciliul fondatorului Revoluției cubaneze în vârstă de 89 de ani și care s-a retras de la putere în 2006 din motive de sănătate.

În timpul întrevederii, Papa Francisc și Fidel Castro au discutat diverse teme, cum ar fi mediul înconjurător, și Papa i-a oferit patru cărți lui Fidel Castro, dintre care două de teologie.

La rândul său, părintele Revoluției cubaneze i-a dedicat cartea sa de interviuri cu teologul brazilian Frei Betto, apărător al teologiei eliberării, "Fidel și religia", încheind cu cuvintele "cu admirație și respect din partea poporului cubanez".

 

Alte stiri din Externe

Ultima oră