Orban critica Germania. "Cotele obligatorii duc la o criza a democratiei"

30 Oct 2015
Orban critica Germania.
Ungaria contesta cotele obligatorii si considera ca aceasta decizie luata la Bruxelles, fara respectarea opiniei publice, duce la “o criza a democratiei” considera premierul ungar Orban.

"Cine a autorizat liderii europeni, sau pe unii dintre liderii săi, să adopte acest gen de politică? Europa este un continent democratic" a declarat liderul maghiar facand aluzie la cancelarul Angela Merkel si la decizia sa de instituire a cotelor obligatorii de relocare a refugiatilor.

Orban considera acest sistem ilegal si nedrept pe care Ungaria nu vrea sa-l accepte.

Trebuie reamintit ca guvernul Orban a refuzat sa primeasca imigrantii expulzati din Occident motivandu-si decizia prin faptul ca acestia au intrat prima data in UE prin Grecia si invocand in acest sens legislatia UE- orice imigrant este returnat in tara prin care a intrat in spatiul european.

Orban considera ca daca Uniunea Europeana nu-si respecta propria legislatie risca sa ajunga in anarhie.
De altfel, de la inceputul acestei crize Ungaria s-a remarcat prin critici acerbe la afresa politicii promovate de Comisia Europeana dar si a actiunilor initiate de Angela Merkel.

Ungaria este tara care a decis, in ciuda criticilor internationale, sa construiasca un gard de sarma ghimpata la granita cu Serbia si apoi la cea cu Croatia. Ulterior, intr-o forma sau alta , si alte tari au inceput sa-si protejeze granitele in fata regugiatilor.  

Alte stiri din Externe

Ultima oră