O zi istorică, dar nedorită. Acordul privind ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană a fost aprobat de liderii UE

25 Noi 2018 | scris de Marina Constantinoiu
O zi istorică, dar nedorită. Acordul privind ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană a fost aprobat de liderii UE

Acordul privind ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană a fost aprobat de liderii Uniunii Europene, informează BBC.

Preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a cerut, duminică, Parlamentului britanic să aprobe acordul privind Brexit, precizând că este unicul şi cel mai bun acord posibil, relatează Reuters, preluată de News.ro.

“Acesta este cel mai bun acord posibil. Îi invit pe cei care au dreptul de a ratifica acordul să ia în calcul acest lucru. Acesta este cel mai bun acord pentru Marea Britanie, cel mai bun acord pentru Europa, unicul acord posibil”, a spus Juncker. El a menţionat că aceasta este “o zi foarte tristă”.

Donald Tusk, preşedintele Consiliului European, a afirmat că Uniunea Europeană este hotărâtă să construiască “un parteneriat cât se poate de apropiat” cu Marea Britanie în viitor. “Vom rămâne prieteni până la final. Şi încă o zi”, a adăugat el.

Potrivit AFP, presa londoneză a notat că ar exista discuţii în secret între miniştri britanici şi diplomaţi ai Uniunii Europene cu privire la un “plan B” în cazul în care parlamentul va respinge acordul cu privire la Brexit.

Cancelarul austriac Sebastian Kurz a afirmat însă că în mod sigur nu va exista o renegociere. “Este important ca toţi cei din Marea Britanie să fie conştienţi că rezultatul de acum este cel final. Un lucru este clar. Nu va exista o renegociere şi nu va fi loc pentru manevre”, a afirmat Kurz.

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, duminică, la finalul reuniunii Consiliului European, că Acordul pentru retragerea Marii Britanii din Uniunea Europeană a fost adoptat ”într-un timp record”.

Şeful statului a precizat, însă, că este ”un document foarte amplu, foarte bine elaborat”, faborabil pentru România şi care asigură toate drepturile românilor, inclusiv cel de a munci, de a locui, de a studia sau de a primi pensie în Marea Britanie.

”Nu putem să considerăm că această zi e o zi fericită”, a declarat Iohannis, făcând referire la faptul că un mare stat părăseşte Uniunea Europeană.

Ministerul român al Afacerilor Externe afirmă, într-un comunicat transmis duminică AGERPRES, că obiectivele urmărite de România pe parcursul procesului de negociere a Acordului de retragere din UE a Regatului Unit au fost atinse, în principal cele care vizează protejarea drepturilor cetăţenilor români stabiliţi în Marea Britanie.

"Obiectivele urmărite de România pe parcursul procesului de negociere au fost atinse, în principal cele care vizează protejarea drepturilor cetăţenilor români stabiliţi în UK. Acordul prevede că cetăţenii UE27 din Regatul Unit şi cetăţenii britanici din UE27 care sunt beneficiari ai acestuia (inclusiv cei care se stabilesc în UE27/UK în perioada de tranziţie) se vor bucura de o serie de drepturi. Acestea includ drepturile de şedere în UK ale cetăţenilor UE şi ale membrilor familiilor a acestora, precum şi aspecte vizând coordonarea sistemelor de securitate socială, calificări profesionale, îngrijiri medicale", menţionează comunicatul MAE.

Totodată, MAE român arată că Acordul andosat duminică, care reprezintă o etapă cheie în procesul Brexit, oferă un fundament juridic solid retragerii Marii Britanii din UE.

"Retragerea Marii Britanii din UE, eveniment nedorit de către statele membre, va avea un caracter ordonat asigurat de către Acordul de retragere. Acesta stabileşte un cadru legal care conferă claritate şi certitudine juridică cetăţenilor şi mediului de afaceri din UE 27 şi din UK", menţionează comunicatul MAE român.

În ceea ce priveşte Declaraţia politică privind cadrul relaţiilor viitoare UE-UK, aprobată în cadrul reuniunii extraordinare de la Bruxelles a Consiliului European, aceasta cadrează principiile pentru un parteneriat viitor ambiţios şi cuprinzător şi stabileşte domeniile cooperării viitoare dintre Uniunea Europeană şi Regatul Unit, evidenţiază comunicatul MAE.

"Din perspectiva României, menţinerea unei viitoare relaţii cât mai apropiate de cooperare cu Regatul Unit este un factor important în contextul european actual", mai afirmă sursa citată.

SHARE

Eurofrutas Temporar

Alte stiri din Externe

Ultima oră