John Kerry s-a întâlnit, la Soci, cu Vladimir Putin

12 Mai 2015
John Kerry s-a întâlnit, la Soci, cu Vladimir Putin
Secretarul american de stat, John Kerry, a afirmat că are o întâlnire ”sinceră” cu președintele Rusiei, Vladimir Putin. Chiar în timpul întâlnirii, care a avut loc la reședinta lui Putin din Soci, Kerry a postat pe Twitter un mesaj în care dezvăluie că a discutat cu liderul Rusiei despre situația din Ucraina, dar și despre Iran și Siria, relatează BBC.

Kerry se află în Rusia, pentru prima dată de la izbucnirea crizei ucrainene, unde s-a întâlnit, marți, și cu omologul său, Serghei Lavrov.

După întâlnirea cu acesta, Ministerul de Externe de la Moscova a publicat un comunicat de presă, potrivit căruia ”Serghei Lavrov a subliniat că nu Rusia poartă răspunderea pentru actuala criză din relațiile cu Washingtonul. Rusia este deschisă unei cooperări constructive cu SUA, atât în domenii bilaterale, cât și pe scena internațională, unde ambele țări poartă o răspundere specială pentru securitatea și stabilitatea globale. Cu toate acestea, cooperarea este posibilă doar având la bază dreptatea și echitatea, fără încercări de dictat sau de constrângere”.

Într-un moment în care cele două puteri traversează cea mai gravă criză a relațiilor diplomatice bilaterale de la prăbușirea URSS în 1991, simpla prezență a secretarul de stat american reprezintă o destindere a relațiilor dintre SUA și Rusia.(M.M.)

Alte stiri din Externe

Ultima oră