Încă un val de arestări în Turcia. De data asta, cel puţin 800 de persoane, în rândul poliţiştilor

26 Apr 2017 | scris de Marina Constantinoiu
Încă un val de arestări în Turcia. De data asta, cel puţin 800 de persoane, în rândul poliţiştilor

Chiar dacă rezultatele referendumului din Turcia privind acordarea de puteri sporite preşedintelui nu sunt oficiale, autorităţile de la Ankara îşi continuă acţiunile în forţă la adresa celor bănuiţi de legături cu clericul Fethullah Gulen, exilat în SUA. Peste noapte, au operat nici mai mult, nici mai puţin decât 800 de arestări în rândul forţelor de poliţie.

Este una dintre cele mai ample operațiuni din ultimele luni împotriva rețelei pe care regimul o acuză de tentativa de lovitură de stat din luna iulie, potrivit Reuters, care citează surse din cadrul forțelor de securitate.

Au fost emise ordine de reținere împotriva a 1.000 de persoane, dintre care 803 au fost arestate, în cadrul unor operațiuni desfășurate în toate cele 81 de provincii ale țării. Persoanele reținute vor fi aduse în capitala Ankara.

După puciul eșuat din iulie, 40.000 de persoane au fost arestate, iar 120.000 au fost demise sau suspendate din funcții civile sau militare, pentru presupuse legături cu grupări teroriste.

Recentele arestări survin la zece zile după un referendum constituțional care a divizat puternic Turcia și la care a fost aprobată, cu o majoritate strânsă, conform rezultatelor preliminare, extinderea prerogativelor președintelui Recep Tayyip Erdogan.

Într-un interviu acordat agenţiei Reuters, preşedintele Recep Tayyip Erdogan a declarat că Turcia nu va aștepta pentru totdeauna la ușa Europei și este pregătită să se retragă din negocierile de aderare la UE dacă islamofobia și ostilitatea din partea unor state membre vor continua să se amplifice.

rdogan a spus că decizia recentă a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (APCE) de a pune Turcia înapoi pe lista de monitorizare din cauza situației drepturilor omului este 'pe deplin politică' și că Ankara nu recunoaște măsura.

"În Europa, lucrurile au devenit foarte grave în ceea ce privește extinderea islamofobiei. UE își închide ușile pentru Turcia, în timp ce Turcia nu își închide ușile pentru nimeni", a spus Erdogan, arătând fotografii cu moschei vandalizate și cu susținători ai militanților kurzi, scoși în afara legii, mărșăluind împotriva sa în Europa.

"Dacă nu acționează sincer, atunci trebuie să găsim o cale de ieșire. De ce să mai așteptăm? Negociem de 54 de ani", a spus el, făcând referire la Acordul de la Ankara din 1963 care recunoaștea obiectivul pe termen lung de aderare a Turciei la o Europă unită.

Dacă va fi nevoie, a spus el, Turcia ar putea organiza un referendum similar cu cel din Marea Britanie privind apartenența la UE. El a subliniat că Brexit-ul 'a liniștit' Marea Britanie și că aceasta "se îndreaptă spre un nou viitor".

SHARE

Eurofrutas Temporar

Alte stiri din Externe

Ultima oră