O nouă solicitare de la UE. Toate statele membre, deci și România, trebuie să-și asume cote de refugiați

29 Apr 2015
O nouă solicitare de la UE. Toate statele membre, deci și România, trebuie să-și asume cote de refugiați
Țările Uniunii Europene – deci inclusiv România - trebuie să-și asume fiecare cote obligatorii de refugiați și să sporească semnificativ ajutorul pentru dezvoltare destinat statelor de unde provin acești imigranți. Președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, invocă, în acest sens, argumentul ”solidarității”. Acum urmează ca Parlamentul European să voteze o rezoluție în acest sens.

Eurodeputații din grupurile popular și social-democrat ar fi ajuns la un compromis privind stabilirea unor astfel de cote, relatează agențiile occidentale de presă, potrivit Le Point.

Șefii de stat și de guvern din Uniunea Europeană au participat joi la un summit convocat de președintele Consiliului European, Donald Tusk, pentru adoptarea unui plan concret de măsuri în fața crizei generate de valul de refugiați care sosesc în porturile italiene traversând Marea Mediterană. Dar singurul acord concret la care au ajuns a fost triplarea fondurilor pentru operațiunile de patrulare maritimă.

”Răspunsul Consiliului European a fost imediat, dar nu și suficient. În opinia sa, ar fi trebuit să existe o voință colectivă pentru a încerca să se găsească o repartizare geografică solidară” a refugiaților. ”Trebuie să dăm dovadă de solidaritate”, a insistat el.

Pe de altă parte, liderul Executivului comunitar a cerut statelor blocului comunitar să sporească ajutorul pentru dezvoltare, întrucât în viziunea sa o astfel de strategie ar permite pe termen lung diminuarea numărului celor care, împinși de sărăcie, vor dori să caute un refugiu în Europa.

De asemenea, Juncker a solicitat stabilirea unor formule de legalizare a imigrației și acordarea de vize europene nu doar solicitanților, ci și refugiaților care doresc un loc de muncă în Europa. ”Dacă nu le deschidem ușa, (imigranții clandestini — n.r.) vor intra pe fereastră”, a spus el în continuare, afirmație care a stârnit imediat critici chiar din partea liderului propriului său grup popular, Manfred Weber, care i-a amintit că în prezent ”unul din cinci tineri europeni nu are loc de muncă”.

Europa se confruntă cu un val masiv de refugiați din țările Africii și Orientului Mijlociu, aceștia profitând de lipsa unei autorități statale în Libia pentru a încerca să ajungă din această țară pe continentul european traversând Marea Mediterană, adesea la bordul unor ambarcațiuni improvizate.

Anul trecut, 3.000 de refugiați au murit în timpul unor asemenea călătorii, iar pentru anul în curs această cifră a trecut de 1.600, numai într-un naufragiu din noaptea de 18 spre 19 aprilie înregistrându-se peste 800 de victime, catastrofă ce a determinat și convocarea summitului european de săptămâna trecută. (M.C)


 

Alte stiri din Externe

Ultima oră