Gripa porcină face ravagii în Iran! Cel puţin 36 de oameni au murit, peste 700 sunt spitalizați

11 Dec 2015 | scris de Veronica M. Florentina
Gripa porcină face ravagii în Iran! Cel puţin 36 de oameni au murit, peste 700 sunt spitalizați

Ali Akbar Sayyari, adjunctul ministrului iranian al Sănătăţii, a avertizat că epidemia riscă să se extindă și în alte regini ale țării.

"Virusul se va extinde în următoarele zile în Teheran și în regiunea Kermanshah", a declarat oficialul iranian.

Ce este gripa porcină

Virusul H1N1 a apărut în anul 2009 şi a creat panică în rândul oamenilor din toate ţările lumii din cauza numărului mare de victime pe care l-a făcut.

Cunoscută şi sub denumirea de „gripă porcină” sau “gripă nouă”, boala provocată de virusul H1N1 are simptome asemănătoare cu cele ale gripei sezoniere. Cu toate acestea este mult mai periculoasă, fapt care face obligatorie prezenţa la medic chiar de la primele simptome.

Autorităţile recomandă vaccinarea ca metodă de prevenire a îmbolnăvirii cu virusul gripal H1N1.

Totodată, măsurile de igienă personală sunt esenţiale pentru prevenirea îmbolnăvirilor prin afecţiuni respiratorii, şi în special prin gripă.

Prin urmare, sunt obligatorii spălarea permanentă cu apă şi săpun a mâinilor, folosirea batistelor pentru strănut sau tuse, evitarea zonelor aglomerate, respectarea unui regim de viaţă sănătos, respectiv alimentaţie bazată pe legume şi fructe, odihnă şi mişcare, şi adoptarea unei ţinute vestimentare de protecţie împotriva frigului.
Administrarea de antibiotice - Nerecomandată în cazul gripei porcine

În acelaşi timp, pentru prevenirea apariţiei formelor severe de îmbolnăvire autorităţile abilitate recomadă tuturor persoanelor care prezintă simptome de boală, precum febră, rinoree, tuse, dureri de cap, dureri musculare şi articulare să se prezinte la medicul de familie pentru consult şi tratament adecvat.

 

Alte stiri din Externe

Ultima oră