Germania spionează cabinetul premierului israelian, dar și aliați europeni

27 Apr 2016 | scris de Marina Constantinoiu
Germania spionează cabinetul premierului israelian, dar și aliați europeni


Serviciile de informații germane BND au spionat mai mulți parteneri occidentali ai Germaniei, precum și organizații internaționale, scrie săptămânalul german Der Spiegel.
Potrivit Der Spiegel, nemții desfășoară o amplă acțiune de spionare a mai multor obiective, printre care biroul premierului israelian, Departamentul de Stat american, Ministerul britanic al Apărării, ba chiar și NASA. Alte obiective ar fi Ministerele de Interne austrialian și belgian, OPEC, Fondul Monetar Internațional și diverse agenții ONU.
”Spionajul între prieteni nu ține”, declara, indignată, Angela Merkel, când a descoperit că este spionată de americani.
Numai că Der Spiegel scrie că BND le-a mai pus sub ascultare convorbirile telefonice și unor lideri europeni precum Catherine Ashton, când era Înalt Reprezentant al UE pentru Afaceri Externe și vicepreședinte al Comisiei Europene.
Potrivit Deutsche Welle, spionajul german ar fi încercat, în zadar, să îl pună sub ascultate și pe secretarul american de Stat, John Kerry.
Anul trecut, Spiegel a raportat că serviciul german de informaţii a spionat dispozitivele folosite de personalul diverselor ambasade din SUA, Marea Britanie, Franţa, Vatican şi din alte ţări.

Alte stiri din Externe

Ultima oră