Urmează Franţa? „Frexit”, scenariu în care Parisul părăseşte UE şi renunţă la moneda unică

04 Feb 2017 | scris de Sebastian S. Eduard
 Urmează Franţa? „Frexit”, scenariu în care Parisul părăseşte UE şi renunţă la moneda unică

După Marea Britanie urmează Franţa? O ipoteză luată din ce în ce mai des în seamă în vederea alegerilor prezidenţiale care vor avea loc în aprilie-mai.

Liderul extremei drepte franceze, Marine Le Pen, și-a lansat astazi campania electorală pentru prezidențiale cu un program de guvernare care conține 144 de propuneri, printre care renunțarea la moneda euro și un referendum cu privire la ieșirea din Uniunea Europeană.

"Scopul acestui program este să îi redăm Franței libertatea și să îi redăm vocea poporului său," a spus Le Pen în discursul său. Un slogan oarecum sinonim cu “Make America Grat again” al lui Trump.

Propuneri populiste

Printre principalele propuneri din manifestul electoral al lui Le Pen se află și un posibil "Frexit". În viziunea Frontului Național, tratatul UE ar trebui renegociat, nu ar trebui să mai existe moneda unică, nici uniunea vamală și nici reguli de contribuție la bugetul comunitar sau legislația europeană să aibă întâietate în fața legislației locale, informeaza Agerpres.

Un guvern al FN ar fi protecționist: achizițiile publice ar fi deschise doar firmelor franceze dacă diferența de preț nu este foarte mare. Marine Le Pen promite și scăderea impozitelor pe venit și pentru întreprinderile mici și mijlocii, vrea să scadă vârsta de pensionare la 60 de ani de la 62 în prezent, să dea alocații pentru copii indiferent de veniturile părinților, să reducă prețul utilităților și să mențină săptămâna de lucru de 53 de ore.

De asemenea, numai cetățenii francezi ar avea dreptul la educație gratuită, iar firmele care angajează străini ar fi nevoite să plătească o taxă de 10 % din salariile lor.

Programul FN mai prevede angajarea a 15.000 de polițiști și construcția unor spații de detenție pentru 40.000 de deținuți. Cetățenii străini care au condamnări, care se află sub supravegherea serviciilor de informații pentru legături cu organizații islamice radicale ar fi deportați, iar moscheile cu astfel de legături ar fi închise.

În ceea ce privește imigrația, FN plănuiește măsuri care să facă imposibilă legalizarea statutului imigranților fără documente, ar reduce cererile de azil politic depuse la consulatele Franței din străinătate. Migrația ar fi redusă la cel mult 10.000 de oameni pe an, iar imigranții fără documente nu ar ar mai avea acces la sistemul de sănătate.

De asemenea, numărul parlamentarilor francezi ar fi redus la jumătate.

Strategia Trump

Echipa de campanie a lui Le Pen se bazeaza chiar pe o miscare asemanatoare cu cea care l-a adus pe Trump la putere si se bazeaza chiar pe sondajele prin care in anumite circumstante candidata PN nu este favorita.

Sondajele de opinie arată că Le Pen, în vârstă de 48 de ani, ar câștiga primul tur de scrutin prevăzut la 23 aprilie, însă ar pierde al doilea tur la 7 mai în fața oricărui candidat.

 

Alte stiri din Externe

Ultima oră