Elveţia. Scor istoric pentru dreapta antiimigraţie la alegerile legislative

19 Oct 2015
Elveţia. Scor istoric pentru dreapta antiimigraţie la alegerile legislative
Dreapta populistă elveţiană, UDC, puternic antiimigraţionistă şi anti-Uniunea Europeană, a înregistrat duminică un progres spectaculos la alegerile legislative, care au făcut din UDC primul partid al Confederaţiei Elvetice. Astfel, dreapta obţine o treime dintre mandatele din Consiliul Naţional, potrivit rezultatelor definitive, scrie Le Point.

Uniunea Democratică de Centru a câştigat 11 aleşi, cu un total de 65 de reprezentanţi din cei 200 ai Camerei Inferioare a Parlamentului.

UDC obţinuse cel mai bun scor în 2007, cu 62 de aleşi.

„Oamenii au votat ghidați de frică”, a reacționat la televiziune o candidată socialistă, Rebecca Ruiz, estimând că tema refugiaților și imigrația, favorită UDC, a fost din păcate, foarte dominantă în campanie.

Partidul Socialist (PS), al doilea partid din țară, ar pierde 2 locuri (46 de locuri în camera ce își încheie mandatul) și celălalt partid de dreapta, Partidul liberalilor radicali PLR (FDP), ar obține 3 aleși în plus (în prezent 30 de locuri), potrivit RTS.

Printre altele, partidele mai mici de centru și cele două principale formațiuni ecologiste ar pierde un total de 11 locuri.

Imigrația a fost tema centrală pentru alegători pe fondul unui val de solicitanți de azil din Orientul Mijlociu și Africa de Nord în Europa.

UDC şi-a ales drept slogan “Rămâneţi liberi!”. În februarie 2014 a surprins cu succesul referendumului său contra “imigraţiei în masă”, pentru a impune cote cetăţenilor din UE, care veneau din ce în ce mai mulţi să lucreze în Elveţia. UE a ameninţat atunci că va denunţa toate acordurile bilaterale cu Berna, dacă libera circulaţie era suprimată. Guvernul elveţian are timp până în 2017 să găsească o soluţie.

Afişul cel mai radical din campanie a fost cel al tinereretului UDC din cantonul Vaud : o caricatură a unui jihadist purtând o emblemă UE, având pe fond drapelul Uniunii, care se pregăteşte să decapiteze o blondă înfăşurată în drapelul elveţian, iar îndemnul era : «Păstraţi-vă capul pe umeri! Votaţi pentru lista UDC!».(M.C)

Alte stiri din Externe

Ultima oră