ABSURD. A fost expulzat din Danemarca pentru că muncea prea mult!

10 Ian 2016 | scris de Marina Constantinoiu
ABSURD. A fost expulzat din Danemarca pentru că muncea prea mult!


Marius Youbi are 30 de ani, învăţa la Universitatea Aarhus şi se pregătea să devină inginer electrician, scrie theguardian.com.
Joi dimineaţa a trebuit să se îmbarce la bordul unui avion cu destinaţia Cameroun, după ce Agenţia Daneză pentru Recrutare şi Integrare l-a notificat în decembrie că trebuie să părăsească ţara la 8 ianuarie.
„Îmi pare atât de rău şi sunt dezamăgit”, a declarat Youbi pentru postul public de radio DR. „Toată munca mea s-a dus. Patru ani şi jumătate s-au făcut scrum. Am construit ceva în Danemarca. Este foarte greu să îmi iau adio de la atâtea”, a declarat el înainte de îmbarcare, pe aeroportul Billund.
Universitatea din Aarhus a fost de acord ca studentul să-şi dea examenele în avans pentru a obţine, totuşi, diploma. Youbi a dat trei examene într-o zi şi a reuşit să obţină punctajul maxim.
„Şi eu, şi universitatea considerăm că este absolut nedrept, este o pedeapsă dură pentru că a muncit prea mult. A plătit pentru studiile sale şi trebuia lăsat să-şi susţină toate examenele. Este cel mai bun student al nostru în acest moment”, a declarat profesorul Per Lysgaard.
O petiţie care cerea anularea ordinului de repatriere forţată a strâns peste 18.000 de semnături.
Iniţiatorii şi-au denumit campania în favoarea tânărului „Hai să arătăm că Danemarca are o inimă!”. A fost în zadar.

Alte stiri din Externe

Ultima oră