Cresc violențele în Ucraina. Trei civili şi un militar ucrainean, uciși în estul separatist prorus

18 Iul 2015
Cresc violențele în Ucraina. Trei civili şi un militar ucrainean, uciși în estul separatist prorus
Trei civili şi un militar ucrainean au fost ucişi în ultimele 24 de ore în estul separatist prorus al Ucrainei, unde armata a denunţat sâmbătă o recrudescenţă a violenţelor în pofida apelurilor internaţionale la respectarea acordurilor de pace, relatează France Presse, conform Agerpres.

"Situaţia s-a deteriorat în mod clar în zona de conflict în ultimele 24 de ore", susţine armata ucraineană într-un comunicat, acuzându-i pe rebeli că au deschis de 60 ori focul asupra poziţiilor sale, dintre care 20 de ori cu arme interzise de acordurile de pace de la Minsk, semnate în luna februarie.

În conformitate cu aceste acorduri încheiate datorită unei medieri franco-germane, armele cu un calibru mai mare de 100 de mm trebuiau retrase de pe linia frontului.

Preşedinţii rus Vladimir Putin, francez Francois Hollande, ucrainean Petro Poroşenko şi cancelarul german Angela Merkel au avut o discuţie telefonică vineri seara, prima din 30 aprilie, în care au făcut apel "la respectarea strictă a angajamentelor" luate în dosarul ucrainean. (V.M.)


Alte stiri din Externe

Ultima oră