Cearta unor români pe o ţigară a provocat un accident mortal în Austria

05 Mai 2015
Cearta unor români pe o ţigară a provocat un accident mortal în Austria
Un român care a încercat să-l dea la o parte de la volan pe prietenul său după o ceartă pe o ţigară a provocat luni dimineaţă un accident mortal pe o autostradă din Austria, informează publicaţia thelocal.at. Accidentul a avut loc în jurul orei 5 dimineaţa. Microbuzul implicat în accident transporta 6 pasageri ce se întorceau dintr-o excursie în Anglia.

Totul a început când, din cauza unei ţigări, şoferul microbuzului a fost agresat de prietenul său, care apoi a încercat să preia controlul autovehiculului.

Şoferul a pierdut controlul microbuzului şi a intrat într-o maşină cu remorcă după care a derapat şi s-a răsturnat. Unul dintre pasageri, în vârstă de 60 de ani, a fost proiectat din microbuz şi a murit.

Şoferul microbuzului şi unul dintre pasageri au fost uşor răniţi, în timp ce alţi doi călători au suferit răni grave. Cel care a încercat să preia volanul microbuzului a fugit de la locul accidentului dar a fost prins mai târziu de poliţişti cu ajutorul unui elicopter şi a unor câini de căutare. Accidentul a dus la blocarea traficului timp de mai bine de două ore şi formarea unei cozi de 7 kilometri,  două benzi spre Viena fiind închise.

Alte stiri din Externe

Ultima oră