Cale liberă pentru BREXIT: Parlamentarii britanici au votat pentru activarea Articolului 50. Ce urmează

08 Dec 2016 | scris de Marina Constantinoiu
Cale liberă pentru BREXIT: Parlamentarii britanici au votat pentru activarea Articolului 50. Ce urmează


Parlamentul a votat activarea Articolului 50 din Tratatul de la Lisabona, care declanşează procedurile de ieşire din UE şi începerea negocierilor pentru părăsirea Uniunii Europene până la data de 31 martie 2017, aşa cum îşi doreşte premierul.
Acum, doamna May va trebui să le dezvăluie parlamentarilor strategia sa privind ieşirea din UE, înainte de a declanşa oficial această procedură. Pentru că, tot miercuri, a fost aprobată şi o moţiune a laburiştilor în acest sens.
Acest vot privind activarea Articolului 50 e simbolic, dar vine în timp ce Curtea Supremă a Marii Britanii dezbate dacă guvernul are nevoie de aprobarea legislativului pentru Brexit.
Dezbaterea parlamentară pe marginea acestei moţiuni a fost prezentată de presa eurosceptică drept o confruntare între Guvern şi deputaţii eurofili, care erau bănuiţi că vor să amâne lansarea negocierilor.
Executivul condus de Theresa May a acceptat marți să prezinte legislativului un plan privind Brexitul, dar a cerut în schimb parlamentarilor să respecte votul dat de cetățeni la referendumul din 23 iunie și decizia ei de a activa articolul 50 până în luna martie.

CITIŢI ŞI:

BREXIT. Ce se va întâmpla cu românii din Marea Britanie, în perioada imediat următoare

Presa britanică dezvăluie ce se va întâmpla cu ROMÂNII din Regatul Unit, după BREXIT

Alte stiri din Externe

Ultima oră