Autorităţile organizează la Amatrice noi funeralii de stat pentru victimele seismului, după un protest

29 Aug 2016 | scris de Marina Constantinoiu
Autorităţile organizează la Amatrice noi funeralii de stat pentru victimele seismului, după un protest


Funeraliile vor avea loc la ora locală 18 (19 ora României), în prezenţa preşedintelui Sergio Mattarella, premierului Matteo Renzi, preşedintelui Senatului Pietro Grasso şi preşedintei Camerei Deputaţilor Laura Boldrini, scrie News.ro.
Zeci de oameni, rude ale victimelor, au protestat luni în faţa cartierului general al Protecţiei Civile din Amatrice faţă de decizia iniţială a autorităţilor de a organiza ceremonia la Rieti. Oamenii au scandat “Noi la Rieti nu venim, daţi-ne înapoi morţii noştri!” şi “Trebuie ca Rieti să vină la noi, nu să mergem noi la ei!”.
“Este o zi urâtă, le-am spus (autorităţilor – n.r.) să amâne funeraliile cu câteva zile, dar să le organizeze aici”, a spus primarul din Amatrice.
În cele din urmă, premierul Matteo Renzi a decis ca ceremonia să aibă loc în oraşul devastat de cutremur. “Înmormântările vor avea loc în oraşul vostru, aşa cum este corect”, le-a transmis el protestarilor.
În cursul după-amiezii de luni, cele 78 de sicrie ale victimelor au fost aduse înapoi la Amatrice de la Rieti.
Altre 74 de trupuri neînsufleţite au fost predate deja familiilor, care au cerut să organizeze înmormântări private.
Între timp, numărul victimelor cutremurului a ajuns luni la 292 de morţi, dintre care 231 la Amatrice, 11 la Accumoli şi 50 la Arcuata.
UNUL DINTRE CEI MAI CUNOSCUŢI ARHITECŢI DIN LUME SE VA OCUPA DE RECONSTRUCŢIE
Autorităţile italiene au apelat la renumitul architect Renzo Piano, printre ale cărui opere se numără Centrul Pompidou din Paris şi clădirea The Shard, din Londra, pentru a reconstrui comunităţile distruse de cutremur, potrivit DPA.
Piano s-a întâlnit cu premierul Matteo Renzi duminică. “I-am spus că avem nevoie de un şantier care să dureze două generaţii”, circa 50 de ani, şi că lucrările vor necesita “o amploare internaţională, contribuţii din toată lumea”, a declarat arhitectul într-un interviu.
El a explicat că Italia trebuie să consolideze clădirile de-a lungul întregului lanţ muntos Apenini, adică din nordul în sudul ţării.
Între timp, Piano a propus ca supravieţuitorii seismului de săptămâna trecută să fie cazaţi în clădiri uşoare provizorii, care pot fi dezmembrate cu uşurinţă şi reciclate ulterior.
Piano s-a implicat şi în lucrările de reconstrucţie de la L’Aquila, după cutremurul din 2009, unde a construit o nouă sală de concerte.

Alte stiri din Externe

Ultima oră