Nu mai ştim să folosim cuvintele frumoase. De câte ori vrem să le rostim ne ies strâmb pe gură sau ducem instinctiv mâna la buze şi le acoperim ca nu cumva să ne dăm de gol că suntem aşa de slabi. Nu mai suntem în stare să spunem o vorbă bună de teamă să nu fim acuzaţi de reclamă mascată, apelăm din ce în ce mai des la înjurături, astea sunt pe alese, parcă-i mai bine să-ţi faci un duşman decât un prieten. Nu mai ştim să arătăm cu degetul ce-i frumos, gestul ăsta nici nu mai era indicat, scoatem la suprafaţă cu ciutura doar cuvintele pline de noroi, de parcă sunt mormoloci, nu cuvinte, iar vorba de ocară e la loc de cinste. O haită de cuvinte, formată din porc, slut, măgar, mizerabil, fugăreşte şi hărţuieşte prin vocabulare cuvinte ca lin, dor, frumos, om, pur şi, de teamă, acestea din urmă se ascund prin coperţi: „Îmi eşti dragă, îmi eşti drag” sunt cuvinte care s-au rupt de prin inimi şi s-au ascuns în tranşeele unui război pierdut, „îmi eşti drag, îmi eşti dragă”, cuvintele astea le mai găsim doar prin poeziile unor poeţi nenăscuţi şi oricum votaţi dinainte de a se naşte. Ştim să înjurăm birjăreşte, să ne răcorim, să ne punem poalele în cap, „băgate-aş în mă-ta” ce cuvânt frumos, pleacă de aici, locul tău nu e pe lumea asta… „Îmi eşti drag, îmi eşti dragă”, flori pe mormântul unui vocabular folosit între o plimbare în Cişmigiu şi o vizită cu chesea cu dulceaţă. „Paştele mă-tii”, desfătare de limbaj la tribună, expresie de pagina întâi în toate ziarele, expresie de senator de melci, de senator de mormoloci. „Îmi eşti drag, îmi eşti dragă”, cuvinte de bunici cu nepoţei pe genunchi şi mâţe dormind lângă horn. „Dumnezeii mă-tii”, extaz şi savoare în blugi, cu mâinile în buzunare, generaţie risipită prin revoluţii pe jumătate împlinite. „Îmi eşti drag, îmi eşti dragă”, cuvinte de spus la marile despărţiri între două lumi, între două trenuri, între două vieţi, între un bărbat şi o femeie. „Cristoşii mă-tii”, înjurătură de ducă, înjurătură cu chimir şi femei ce traduc dintr-un pat în alt pat, dacă asta înseamnă că traduc. Nu mai ştim să folosim cuvintele frumoase, ele au murit demult, trebuie să ne apucăm să sădim cuvinte şi cine ştie, Doamne ajută! Poate va mai răsări vreun astfel de cuvânt! Bună dimineaţa!
MARIUS TUCĂ
