Aşadar, Ioan Stoica, zis „Papa”, zis „contabilul din Carpaţi” a fost condamnat la şase ani închisoare. Încadrarea juridică a „salvatorului” nostru fiind schimbată din infracţiunea de înşelătorie cu consecinţe deosebit de grave, în infracţiunea de gestiune frauduloasă în paguba propriertăţii publice (trei anişori), respectiv bancrută frauduloasă, fals intelctual şi uz de fals (şase anişori), instanţa dispunând aplicarea pedepsei maxime. Ştirea a apărut sâmbătă pe pagina întâi a ziarelor, şi atât. Opinia publică - care opinie publică – doarme pe dânsa, intrase în weekend, a făcut pipi pe ea la auzul acestei ştiri. Tocmai de aceea eu, care am o grămadă de rude mai mult sau mai puţin îndepărtate ce şi-au depus agoniseala la „Caritas”, nu pot să tac. Ce uşor uită oamenii epoca de aur a „Caritas”-ului. S-a uitat când toate drumurile duceau la Cluj, când toţi banii se duceau la Cluj, când oamenii îşi vindeau casele şi pământurile, când ţara se aşezase la picioarele domnului Ioan Stoica, iar dumnealui aproape firesc, o călca în picioare. Condamnări ca cea a lui Stoica, au loc cu zecile în fiecare zi! Iată, deci, că statul are grijă în primul rând de cei care-i scurt-circuitează poporul, lăsându-i pe cei care şi-au depus banii în buznarul lui cu fundul gol sau, mă rog, în funcţie de suma depusă, cu bustul gol. „Contribuabilul din Carpaţi” n-are, să fim drepţi, nici o vină. El, în cel mai rău caz, merită o statuie în faţa primăriei lui Gheorghe Funar. Însă el, condamnatul, a rămas cu o mare datorie faţă de noi: să ne spună secretul, mult trâmbiţatul secret al „Cartias”-ului. Deoarece o ţară întreagă nu poate să aştepte atâta vreme „ieşirea” lui Stoica, o roade curiozitatea, cer în mod categoric – şi aici fac un apel la toate oganismele interne şi internaţionale – eliberarea domnlui Ioan Stoica. Să ne spună şi nouă secretul ăla al „Cartias”-ului, oricât de mic şi de urât ar fi, oricât de mare şi frumos ar fi, că nu mai putem să punem noaptea capul pe pernă. Bună dimineaţa!
MARIUS TUCĂ
