‪#‎ScuzeRomânia‬

31 Mai 2016 | scris de Marina Constantinoiu
‪#‎ScuzeRomânia‬

Îți cerem Ție scuze, Țară, pentru c-am ajuns să-ți cerem scuze.
Te-am abandonat și am ajuns să fim mândri de asta. Scuze! Valorile noastre-s non-valori și ne cerem scuze c-am ajuns să le urmăm și să le transformăm în idoli. Suntem goi scuzându-ne că asta-i moda. Ne cerem scuze, dar suntem demni în fața prostiei noastre. Te-am siluit cu sălbăticie apoi senin ți-am cerut scuze.
Te-am jefuit, batjocorit, furat, murdărit, hulit, urâțit, îndobitocit, omorât, însângerat. Scuze! Suntem răi, barbari, egoiști și ipocriți, dar ne mințim frumos cu-n "Scuzeee".
Să moară capra vecinului a devenit legal, iar religia-i un biznis plin de scuze. Ne aducem aminte de Tine doar când bate Halep, în rest ... Scuze, dar avem treabă "pă biznis". Suntem mereu nemulțumiți, mereu în căutare de ce nu ne reprezintă, dar scuze, istoria-i ruginită, morții-s morți și noi "carpe diem frățică".
Dumnezeu nu mai e cool, așa că scuze bo$$, dar Boca rulează fin pe barosăneală, știi cum zic?
Urâtul a devenit noul frumos, confundăm negrul cu albul, Iulia cu găina, ne-am pierdut reperele, am dat jos perdelele și am schimbat curelele pentru că scuze "boyuleț" dar Eminescu e "so fucking old" și poezia e "decât" pentru hipsteri nu pentru poeti, desueți și deloc cocheți. Scuze, turnicheți. "Heitărim" tot ce ne iese-n cale pentru că scuze, dar dragostea-i pentru gay, da? Scuza nu mai e scuză, dar heeeey, Scuze acum se zice Sorry!
Îți cerem Ție scuze Țară, pentru c-am ajuns să-ți cerem scuze!
Scuze, dar nici nu mă semnez!
#ScuzeRomânia!

Alte stiri din Editorial

Ultima oră