Cine e prost si tâmpit?

07 Apr 1995
Cine e prost si tâmpit?
Domnul Horia Pop, domn dintre domnii ţării, în vreme ce discuta nişe chestii cu domnul Ioan Gavra, un alt fel de domn decât domniile noastre, i-a zis plictisit, şucărit, mişto, iaca asta: „Ioane, eşti prost şi nu-ţi mai suport tămpenia!” pă bune, aşa îi spune Horia lu’ Ion, dacă nu mă credeţi, întrebaţi la biroul de informaţii al PUNR, formaţiune politică din care cu cinste fac parte domnii ăştia doi. La prima vedere, analizând afirmaţia lui nea Horică - tot scriind de domnia sa, parcă mi-a devenit apropiat – nici nu-ţi dai seama cine e prost şi cine e tâmpit. Că dacă am  vrea să aflăm cine este subiectul, am pune, ca tot omul familiarizat cu literatura universală, următoarea întrebare: „Cine e prost şi domnu’ Horia nu-i mai sportă tâmpenia?" Răspunsul e unul simplu: „Ioane!” Corect, da’ poate îmi spuneţi şi mie cine e tâmpitul, că nu mă dumiresc! Aşa că trebuie să punem niţel altfel întrebarea: „Cine e tâmpit şi domnu’ Horia nu-i mai suportă prostia?” Oricum am întoarce-o, oricum am răsuci-o, rezultatul e tot ăla, adică: „Ioane!” Este că tot n-aţi fost lămuriţi? Şi pe bună dreptate că parcă la un moment dat ies  la socoteală mai mulţi proşti decât tâmpiţi! Ia să încercăm să reformulăm: „Cine nu-ţi mai suportă tâmpenia, Ioane, că eşti prost?” Răspunsul este: „Horia!” Ei, vedeţi, e altceva! „Ioane” nu mai e singur acum, a mai apărut şi Horia. Ce chestie, domnule! Şi noi ne grăbisem cu Ion, aproape nefiresc! Ce feste îţi joacă uneori viaţa! Întrebam cine e prost şi tâmpit şi atunci sărea unul „Ioane” şi zicea că el e. Păi era drept să condamnăm omul pe nedrept? Nu era! Aşa că trebuie să recapitulăm: „Ioane, eşti prost şi nu-ţi mai suport tâmpenia”. Aşadar, îl avem o dată pe „Ioane”. Horio, ţie îţi sare muştarul când îl vezi pe „Ioane” pentru că e, ‘mneata ai zis-o, prost şi tâmpit. Aşa a apărut şi „Horio”. Ioane, Horio, acum sunteţi mai mulţi şi mai uniţi ca niciodată, să nu cumva să faceţi prostia să vă despărţiţi vreodată, că se duce ţara de râpă! Horio, Ioane, vă iubesc, vă îndrăgesc, colea jos mă iscălesc! Bună dimineaţa!

MARIUS TUCĂ

Alte stiri din Editorial

Ultima oră