Din vremea lui Pazvante Chiorul. Taina nunţii. Importanţa virginităţii

12 Mai 2017 | scris de Dănuț Deleanu
Din vremea lui Pazvante Chiorul. Taina nunţii. Importanţa virginităţii

O serie de teologi au analizat taina nunţii de-a lungul Evului Mediu şi al epocii moderne. Căsătoria apare ca o taină al cărui scop imediat devine procreaţia. Actul sexual capătă legitimitate doar în interiorul căsătoriei şi numai în anumite situaţii: perpetuarea neamului, îndeplinirea atribuţiilor conjugale, evitarea desfrâului, satisfacerea plăcerii. Ultima motivaţie este considerată de unii ca un păcat foarte grav, de alţii ca fiind mai puţin grav dacă se exercită în cadrul unei relaţii legitime.

În fapt, doctrina augustiniană în materie de căsătorie se regăseşte şi în Biserica Ortodoxă, doar cu mici diferenţe atunci când este vorba de indisolubilitatea ei. Conciliul de la Trento din 1563 a reuşit să-şi impună doctrina matrimonială în tot Occidentul catolic şi să influenţeze şi celelalte religii.

 Prin decretul Tametsi se proclamă caracterul sacru al căsătoriei, monogamia, puterea Bisericii de a decide în problema obstacolelor, indisolubilitatea, posibilitatea separării de corp, interzicerea căsătoriei preoţilor, superioritatea virginităţii şi a celibatului asupra căsătoriei, calendarul liturgic al căsătoriei, competenţa exclusivă a judecătorilor ecleziastici în probleme matrimoniale.

Conciliul încerca să răspundă protestanţilor a căror doctrină matrimonială este mult mai relaxată şi care ar fi putut reprezenta un punct de atracţie pentru credincioşii abia ieşiţi din reformele religioase. Ecourile religioase ale conciliului tridentin în lumea românească vor fi existat, dar o serie de diferenţe vor continua să marcheze cele două medii, occidental şi oriental.

La noi, nunta este o taină administrată exclusiv de către Biserică. Cum Biserica ortodoxă din Valahia a produs foarte puţine texte teologice cu privire la analiza diferitelor taine, încercarea de a reconstitui făcând comparaţie cu textele produse de ceilalţi reprezentanţi ai ortodoxiei din Moldova sau Transilvania este bine venită , dar nu se poate să nu ne punem întrebarea în ce măsură acele texte au fost accesibile nu numai clerului înalt, ci mai ales clerului mărunt, în ce măsură au schimbat o regulă, o practică, o cutumă.

Pravila oferă, în capitolul „pentru însurarea; şi ce iaste însurarea”, o primă analiză asupra cununiei: „Însurarea se chiamă că deacă se împreună un om cu muiere şi care nice o au văzut, nici cu dânsa au vorbit; iar deacă se cunună cu ia, atunci el o ia la casa lui şi lăcuieşte cu dânsul, adecă şed amândoi într-o casă. Încă se mai chiamă însurare, căce că se împreună şi se fac amândoi un trup, după cum au zis domnul nostru Isus Hristos, cu molitve şi cu cununie pre lege de la preot”.

Ba mai mult, glava 203 pune accent pe importanţa virginităţii premergătoare nunţii – „curăţia juniei şi a fetiei” – pe necesitatea acestui pas ce apropie cuplul de Dumnezeu: „Nunta iaste împreunarea bărbatului şi a muierii, adecă amestecare şi moştenire întru toată viaţa lor, omului celui drept apropiiare de Dumnezeu”.

Cu alte cuvinte, cununia este o competenţă a Bisericii, o taină, un sacrament în care „molitvele” şi preotul ocupă locul principal, o apropiere de Dumnezeu prin păstarea „curăţiii” şi consumarea ei numai după binecuvântarea religioasă.( Fragment din cartea „În şalvari şi cu işlic”, de Constanţa Vintilă-Ghiţulescu. http://www.humanitas.ro/humanitas/%C3%AEn-%C5%9Falvari-%C5%9Fi-cu-i%C5%9Flic-0 ).

SHARE
 

Eurofrutas Temporar

Alte stiri din Carte

Ultima oră