Începe Festivalul Haferland. De joi, în zece localităţi din "Ţara ovăzului"

25 Iul 2019 | scris de M.C.
Începe Festivalul Haferland. De joi, în zece localităţi din "Ţara ovăzului" Galerie foto (3)

Peste 6000 de turiști sunt așteptați să facă parte din comunitatea sașilor la Săptămâna Haferland 2019, cel mai mare eveniment dedicat promovării culturii săsești din Transilvania, care se va desfășura între 25 și 29 iulie 2019.

Festivalul Săptămâna Haferland, ediţia a VII-a, se va desfăşura, începând de joi şi până pe 30 iulie, în zece localităţi din zona cuprinsă între Rupea şi Sighişoara, denumită "Ţara Ovăzului".

Cea de-a șaptea ediție a Săptămânii Haferland va include localitățile Archita, Viscri, Homorod, Saschiz, Rupea, Criț, Bunești, Roadeș, Meșendorf și Cloașterf, iar zeci de activități interesante au fost incluse în programul celor cinci zile de festival, precum: vizite documentare la casele vechi din zonă, brunch-uri, ateliere de olărit și pictură, diverse expoziții, concerte în bisericile fortificate, proiecții de film și, bineînțeles, tradiționalul bal săsesc care va avea loc în ziua dedicată satului Criț.

"Săptămâna Haferland este un eveniment foarte important pentru comunitatea saşilor şi nu numai: este momentul în care comunitatea locală se implică pentru a le oferi oaspeţilor cea mai frumoasă experienţă, iar turiştii care au participat până acum s-au declarat încântaţi de tot ce au văzut aici. În acest an, vrem să punem mai mult accentul pe arta săsească, cea care a făcut posibilă ca saşii să-şi păstreze identitatea intactă de-a lungul timpului. Aşa că îi invităm pe toţi cei pasionaţi de călătorii nu doar să ne viziteze, ci şi să facă parte din comunitatea celor care iubesc satele săseşti şi arta din zonă", a declarat Michael Schmidt, preşedintele fundaţiei cu acelaşi nume şi unul dintre iniţiatorii festivalului.

Festivalul "Săptămâna Haferland" va fi deschis în localităţile Archita şi Viscri. În Archita va avea loc, în Biserica fortificată, o expoziţie de meşteşuguri, urmată de dansuri şi cântece tradiţionale ale trupelor locale din Archita şi Vânători.

Ziua dedicată satului Criţ, 27 iulie, este totodată şi ziua principală a festivalului, în care cei peste 1.500 de turişti aşteptaţi se vor putea bucura de concertul de orgă şi de PlaCello - concert ICon Arts susţinut de Răzvan Suma, Ştefan Cazacu, Ella Bokor şi Bogdan Postolache în biserica fortificată din localitate, de ateliere interactive, de o proiecţie de film, precum şi de activităţi pentru cei mici.

Turiştii interesaţi de arta şi cultura din Haferland vor avea ocazia să vadă o expoziţie după picturile unui cunoscut pictor de origine săsească, Hans Schuster, o expoziţie a lăzilor de zestre săseşti, dar şi o expoziţie cu fotografii ale comunităţilor de demult din Haferland, se arată în comunicat.

Turiştii prezenţi la Criţ vor avea ocazia să participe la exerciţiul artistic interactiv "Parte din Haferland". Toţi cei interesaţi să descopere frumuseţea regiunii, tradiţiile locale, dar şi noile iniţiative din zonă se pot alătura comunităţii saşilor şi pot deveni ambasadorii acestei culturi. Vizitatorii vor putea contribui, alături de un creator popular, la pictura unor litere din lemn care vor forma cuvântul 'Haferland" şi care vor simboliza efortul comun pentru revitalizarea regiunii, dar şi deschiderea comunităţii săseşti către toţi cei interesaţi să descopere tradiţiile şi obiceiurile din zonă, precizează organizatorii.

Programul festivalului cuprinde, în cele zece localităţi, concerte în biserici fortificate, proiecţii de film, expoziţii de fotografie, ateliere cu meşteşugari locali, activităţi pentru copii.

"Festivalul Săptămâna Haferland a devenit un eveniment de amploare în Transilvania. (...) Sunt cinci zile de sărbătoare şi activităţi, în care încercăm să aducem mai aproape arta şi tradiţiile săseşti de toţi cei care vor să experimenteze aceste lucruri într-un mod cât mai autentic, la saşi acasă. Ne-am pregătit intens pentru ca această ediţie să fie una specială, centrată pe ideea de comunitate, unită în jurul moştenirii culturale locale", a afirmat Veronica Schmidt, vicepreşedintele Fundaţiei Michael Schmidt.

Săptămâna Haferland este unul dintre cele mai mari evenimente dedicate promovării culturii săseşti din Transilvania. Primele şase ediţii ale festivalului "Săptămâna Haferland" au strâns peste 20.000 participanţi, printre aceştia numărându-se zeci de personalităţi ale vieţii culturale şi sociale din România şi din Germania.

Organizatorii evenimentului sunt Fundaţia Michael Schmidt, împreună cu Fundaţia Tabaluga, susţinute de Fundaţia Adept, Fundaţia Mihai Eminescu Trust, Vecinătatea Femeilor din Saschiz şi Asociaţia Saşilor Transilvăneni din Germania. 

Săptămâna Haferland 2019 este cu atât mai specială cu cât co-organizatorul festivalului, Fundația Tabaluga, împlinește 10 ani de activitate pe plan local, în Roadeș, iar inițiatorul fundației, Peter Maffay, împlinește anul acesta 70 de ani și 50 de ani de la începerea carierei.

Ziua dedicată satului Roadeș are loc în data de 28 iulie și așteaptă turiștii cu un program artistic pentru cei mici și cei mari, un concert al corului de copii Cantus Mundi, dansuri folclorice și diverse ateliere pentru toate vârstele.

SHARE
 

Eurofrutas Temporar

Alte stiri din Calatorii

Ultima oră