Fabuloasa Românie. Binefăcătoarele ape de la Slănic Moldova

26 Iul 2018 | scris de Dănuț Deleanu
Fabuloasa Românie. Binefăcătoarele ape de la Slănic Moldova

Pogorâte din înaltul munților, sărind vioi peste pietrele albe și bulucindu-se vijelios la vale, izvoarele de la Slănic-Moldova sunt lacrimile de fericire ale sfinților atunci când, arar, coboară pe pământ spre a da binecuvântare. De aceea, poate, puterea lor de vindecare este dumnezeiască.

Aidoma întâiului descălecat al Moldovei, legenda spune că, un vânător din cei cu adevărată patimă a vânatului, serdarul Mihalachi Spiridon, cămărașul ocnelor de la Târgu-Ocnei, gonea, în anul 1801, un cerb prin valea Slănicului, nelocuită de nici un suflet omenesc și acoperită cu o pădure seculară prin care abia-ți puteai face drum. De-a împușcat vânatul sau nu, puțin ne pasă, el căzu ostenit pe-o stâncă, la picioarele sale curgând vâjâind apa Slănicului.

Vânătorul gustă dintr-însa cu luare-aminte, se întoarce peste câteva minute cu o butelcă la locul descoperirii, pe care îl însemnează prin ramuri de copaci. Acum se află în stare de a-și spune descoperirea prietenilor săi din Ocna, spre a fi analizată. Prietenii recunosc că apa este minerală și că în străinătate e întrebuințată spre tămăduirea bolilor. Serdarul, se spune, nu-și cruță osteneala de a face încă o dată drumul cel grozav de greu, ia oameni cu dânsul, care curățară locul împrejurul izvorului, și pe când, pentru întâia dată de la facerea lumii, se aude răsunând securea în această sălbăticie, mai descoperă un al doilea izvor mineral alături de cel dintâi, dar deosebit de acesta la gust și la față. 

Istoria nu spune dacă zelul său s-a aprins mai mult vindecându-și cu descoperirea sa vreo boală, dar fapt e că Mihalachi Spiridon, fără îndemnul nimănui, mai descoperă între anii 1804-1807 izvoarele nr. 3, 4 și 5 și izbuti, prin tăierea pădurii și spargerea stâncilor, să facă un fel de drum pe care oamenii erau în stare să meargă la izvoare cel puțin călare. În amintirea serdarului, izvorul nr. 1 din Valea Slănicului purtă multă vreme numele de „Izvorul Mihail”. Mihalachi Spiridon înălță și o bisericuță în apropierea izvoarelor (1810), ridică în jurul ei câteva băi pentru găzduirea oaspeților și făcu „feredeie” (băi) pentru bolnavi. Cu prilejul vizitei la Slănic, în 1816, a mitropolitului cărturar Veniamin Costache, se construiesc primele două case din bârne, în rariștea unde se tăiase pădurea.

Astăzi, cele mai cunoscute locuri din Slănic-Moldova sunt parcul și drumul spre izvoare. Oricât de dimineață ar începe plimbarea, oaspetele stațiunii nu-și dă niciodată seama când a apărut în parc, în mijlocul unei peluze verzi, un calendar lucrat cu migală din flori și plante pitice, care indică mereu anul, luna, ziua curentă și numele stațiunii. În mijlocul parcului se află un chioșc pentru muzică, unde cânta la sfârșitul secolului trecut o fanfară dirijată de capel-maistrul Cavdler Petro Rewotty. Acesta a compus și o parte din muzica operetei “Băile de la Slănic”, pe versurile publicistului băcăuan Costache Radu.

Aproape, se află și biserica ce amintește ziua de 20 iulie 1800, când a fost descoperit primul izvor de apă minerală. A fost ridicată între anii 1927-1929 de către soții Pandrea, pe locul fostei biserici de lemn, clădită de Mihalachi Spiridon în 1810 și distrusă de bombardamentele armatei germane în 1916. Construită din piatră de Slănic și din cărămidă, amintește de stilul multora dintre bisericile zidite în secolul al XVII-lea, în perioada dezvoltării arhitecturii moldovenești. 

Şi cum e miez de vară, te așezi pe o bancă sub „voalul miresii” (o rășinoasă rară la noi) și numeri clipele. Pe alee, “Un bătrân și o bătrână/Două jucării stricate/Merg ţinându-se de mână…” Se duc la izvor… Și când îi vezi așa calmi, blânzi și senini simți cum devin fără noimă versurile lui Arghezi: “Nu-mi zidită casa de șiță peste Trotuș/În pajiștea cu crânguri?/De ce-aș fi trist?/Și totuș…”

SHARE

Eurofrutas Temporar

Alte stiri din Calatorii

Ultima oră