Nereguli la Magistrala 5 de metrou, investigate de Oficiul European de Luptă Antifraudă

01 Feb 2018 | scris de Gabriela Antoniu
Nereguli la Magistrala 5 de metrou, investigate de Oficiul European de Luptă Antifraudă

Oficiul European de Luptă Antifraudă (OLAF) a confirmat miercuri, oficial, că ”a deschis o investigație privind acuzații de nereguli la proiectul finanțat de UE pentru linia 5 de metrou din București".

"Ca parte a acestei anchete, s-a efectuat un control la fața locului. Cu toate acestea, întrucât ancheta este în curs de desfășurare, OLAF nu poate formula alte comentarii. Acest lucru este menit să protejeze confidențialitatea investigațiilor ulterioare și posibile, procedurile judiciare ulterioare, datele cu caracter personal și drepturile procedurale”, se arată într-un comunicat transmis RFI.

OLAF precizează că ”nu există un termen strict pentru finalizarea investigațiilor. Durata depinde de o serie de factori - inclusiv complexitatea fiecărui caz, numărul de state și persoane implicate, măsura în care alte servicii ale Comisiei și ale părților implicate cooperează și exercitarea drepturilor de apărare”.

Oficiul European de Luptă Antifraudă nu avansează un termen pentru finalizarea anchetei, dar arată că ”în 2016, durata medie a cazului a fost de 18,9 luni”.

Potrivit unor surse guvernamentale citate de hotnews.ro, OLAF suspectează plăţi supraevaluate efectuate către mai multe firme, plăţi ce ar fi fost realizate cu complicitatea unor angajaţi Metrorex, companie aflată în subordinea Ministerului Transporturilor.

Proiectul Magistralei 5 este finanţat din fonduri nerambursabile în cadrul programului Operaţional Sectorial - Transport 2007 -2013 şi Programul Operaţional Infrastructură Mare 2014 - 2020. Magistrala 5 are trei secţiuni: Eroilor - Drumul Taberei, Eroilor - Iancului, respectiv Iancului - Pantelimon.

 

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră