Încă un torţionar condamnat la închisoare. DECIZIA este definitivă!

29 Mar 2017 | scris de Mara Răducanu
Încă un torţionar condamnat la închisoare. DECIZIA este definitivă!

Instanţa supremă a pronunţat astăzi decizia definitivă în dosarul în care Ioan Ficior, fostul comandant al Coloniei de muncă Periprava, este acuzat de infracţiuni contra umanităţii, fapte pentru care a fost condamnat de Curtea de Apel Bucureşti la 20 de ani de închisoare şi la plata a 310.000 de euro daune morale. Un caz asemănător a fost cel al lui Alexandru Vişinescu, fostul comandant al Penitenciarului Râmnicu Sărat, condamnat definitiv, în 10 februarie 2016, la 20 de ani de închisoare, decizia fiind o premieră din punct de vedere judiciar. Vişinescu este primul inculpat care a fost condamnat pentru fapte comise cu peste 50 de ani în urmă.

 Ioan Ficior, fostul comandant al Coloniei de muncă Periprava, a fost condamnat miercuri de ÎCCJ la 20 de ani de închisoare pentru infracţiuni contra umanităţii. Decizia este definitivă. Instanţa l-a obligat pe Ioan Ficior să plătească 310.000 de euro pentru opt părţi civile din dosar. Ficior are o pensie de peste 5.000 de lei, o treime din această sumă fiind poprită prin decizia instanţei.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) a menţinut astfel decizia Curţii de Apel Bucureşti, care în 30 martie 2016 l-a condamnat pe Ioan Ficior (88 de ani) la 20 de ani de închisoare. Decizia instanţei supreme a fost luată cu opinie separată, doi dintre judecătorii din complet au decis condamnarea lui Ioan Ficior, în timp ce al treilea a dispus încetarea procesului penal pentru fostul torţionar.

„Cu opinie separată, în sensul admiterii apelului declarat de inculpatul Ficior Ioan, împotriva sentinţei penale nr. 58/F din 30 martie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a II-a Penală, numai în ceea ce priveşte latura penală a cauzei, desfiinţării sentinţei penale şi, în baza art. 16 lit. f teza a II-a Cod procedură penală, încetării procesului penal pornit împotriva inculpatului Ficior Ioan, pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 2312 Cod penal de la 1936, ca urmare a intervenirii prescripţiei speciale”, potrivit deciziei instanţei.

Hotărârea ICCJ este definitivă, Ioan Ficior urmând să fie încarcerat după ce instanţa va comunica decizia Poliţiei Capitalei, care urmează să o pună în executare.

Prin aceeaşi decizie a ICCJ, Ioan Ficior este obligat să plătească, în solidar cu Ministerul Finanţelor, Ministerul Afacerilor Interne şi Administraţia Naţională a Penitenciarelor, 310.000 de euro daune morale pentru opt părţi civile din dosar. Acestea urmează să primească sume între 20.000 şi 70.000 de euro, echivalent în lei la cursul oficial de schimb al BNR din ziua plăţii.

De la Ioan Ficior vor fi prelevate probe biologice, pentru ca profilul genetic să fie introdus în Sistemul Naţional de Date Genetice Judiciare.Magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au amânat, în 15 martie, cu două săptămâni, pronunţarea în dosarul torţionarului Ioan Ficior. Instanţa supremă a încheiat în 1 martie judecata în dosarul lui Ficior şi a stabilit, iniţial, că hotărârea va fi pronunţată în 15 martie.În 30 martie 2016, judecătorii Curţii de Apel Bucureşti l-au condamnat pe Ioan Ficior (88 de ani) la 20 de ani de închisoare, pentru infracţiuni contra umanităţii.

Instanţa a mai dispus atunci prelevarea de probe biologice de la Ioan Ficior, pentru ca profilul genetic să fie introdus în Sistemul Naţional de Date Genetice Judiciare.

Judecătorii Curţii de Apel Bucureştri au stabilit ca Ioan Ficior să le plătească părţilor civile din dosar daune morale de 310.000 de euro, în solidar cu Ministerul Finanţelor, Ministerul Afacerilor Interne şi Administraţia Naţională a Penitenciarelor. Potrivit deciziei instanţei, opt persoane trebuie să primească sume între 20.000 şi 70.000 de euro, în echivalent în lei, la cursul oficial de schimb al BNR din ziua plăţii. Ioan Ficior are o pensie de peste 5.000 de lei, o treime din această sumă fiind poprită prin decizia instanţei.

Fostul torţionar Ioan Ficior a fost trimis în judecată în august 2014, fiind acuzat că, în perioada 1958-1963, când a condus Colonia de muncă Periprava, a introdus şi coordonat un regim de detenţie represiv, abuziv, inuman şi discreţionar împotriva deţinuţilor politici, în cei cinci ani fiind înregistrate 103 decese.

"Din probele administrate în cauză până la acest moment a reieşit faptul că regimul de detenţie aplicat de către Ficior Ioan, în perioada în care a deţinut funcţii de conducere în cadrul Coloniei Periprava, a fost unul menit să ducă la lichidarea fizică a deţinuţilor politici prin metode directe şi indirecte precum: condiţii de detenţie mizerabile şi inumane, rele tratamente; lipsa hranei adecvate; frigul extrem din barăci şi aglomerare excesivă; lipsa apei potabile care era înlocuită cu apă murdară scoasă direct din Dunăre; lipsa medicamentelor şi a asistenţei medicale sau refuzul de a acordă asistenţă medicală adecvată; aplicarea de pedepse aspre pentru abateri minore de la regulament", au arătat procurorii Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în rechizitoriu.

 

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră