Torţionarul Vişinescu luat de poliţişti din apartamentul său şi dus la Penitenciarul Rahova

10 Feb 2016 | scris de Mara Răducanu
Torţionarul Vişinescu luat de poliţişti din apartamentul său şi dus la Penitenciarul  Rahova

 Vișinescu a fost condamnat definitiv astăzi de Înalta Curte de Casație și Justiție, la 20 de ani de închisoare pentru săvârșirea de infracțiuni contra umanității, în legătură cu abuzurile exercitate asupra deținuților politici.  Instanța supremă a respins atât apelurile declarate de Alexandru Vișinescu, de cele trei părți civile-Nicoleta Eremia, Elena Iacob și Anca Cernea, cât și de părțile responsabile civilmente- Ministerul de Interne, ANP și statul român prin Ministerul Finanțelor Publice.

Unul dintre cei trei judecători ai completului a făcut opinie separată, în sensul admiterii apelului declarat de Alexandru Vișinescu și încetării procesului penal în cazul acestuia, ca urmare a prescrierii faptelor.

Totuși, în ultimul său cuvânt, Vișinescu le-a spus judecătorilor, folosind fraze incoerente, că nu vrea să facă "scamatorii", că el a fost înfiat și toată viața a fost slugă, până în momentul în care a devenit militar, iar deținuții de la Râmnicu Sărat au primit îngrijire medicală, dar au murit din cauza "vârstei".

 

CITIŢI ŞI: Torționarul Vișinescu, CONDAMNAT DEFINITIV la 20 de ani de închisoare

 

Despăgubiri de 300.000 euro

 

Pe 24 iulie 2015, Curtea de Apel București l-a condamnat pe Alexandru Vișinescu la 20 de ani de închisoare și degradarea militară pentru săvârșirea infracțiunii de tratamente neomenoase. Tot atunci, instanța a dispus degradarea militară a lui Alexandru Vișinescu, acesta având de plătit, în solidar cu Ministerul Finanțelor Publice, Ministerul de Interne și ANP, despăgubiri de 300.000 euro către trei părți civile, urmași ai deținuților închiși la Râmnicu Sărat: Nicoleta Eremia -50.000 euro, Elena Iacob-100.000 euro și Anca Cernea — 150.000 euro.

Alexandru Vișinescu, fost comandant al Penitenciarului Râmnicu Sărat, a fost trimis în judecată pe 18 iunie 2014, de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, fiind acuzat de săvârșirea de infracțiuni contra umanității, în legătură cu abuzurile exercitate asupra deținuților politici.

Procurorii susțin că, în perioada 1956-1963, Alexandru Vișinescu, în calitate de comandant al Penitenciarului Râmnicu Sărat, a săvârșit acțiuni și inacțiuni sistematice, care au avut ca rezultat persecutarea colectivității reprezentate de deținuții politici încarcerați, prin privare de drepturi fundamentale ale omului sau prin restrângerea gravă a exercitării acestora, pe motive de ordin politic.

Astfel, deținuții erau supuși unor condiții de existență sau tratament de natură să ducă la distrugerea lor fizică, fără să li se asigure un minim de medicamente și fără să li se acorde îngrijiri sau asistență medicală adecvate.

Totodată, netratarea bolnavilor, refuzul de transfer către spitalele penitenciar, degradarea stării de sănătate a condamnaților prin lipsa hranei, lipsa încălzirii, pedepsele aplicate discreționar și abuziv, condițiile de detenție inumane, relele tratamente, bătaia și alte violențe, ignorarea adreselor și sesizărilor formulate de deținuți erau tot atâtea acțiuni menite a duce la exterminarea fizică a persoanelor încarcerate.

Deținuții erau torturați fizic și psihic

Principalele categorii de deținuți aflate în penitenciar, așa cum reiese dintr-o notă a lui Vișinescu adresată Consiliului Securității Statului din anul 1967, erau: foști conducători în guvernele burghezo-moșierești și în conducerile PNȚ și PNL; foști conducători ai diverselor organizații subversive; foste cadre de conducere după 23 august 1944; foste cadre MAI după 23 august 1944; foști conducători ai diverselor secte religioase; alte cazuri mai izolate.

"Condițiile de viață din Penitenciarul Râmnicu Sărat, așa cum reies din documente și au fost descrise și de foștii deținuți, au creat premisele apariției unor afecțiuni deosebit de grave, soldate în câteva cazuri cu decesul, probând natura abuzivă și tratamentul neglijent aplicat de comandantul închisorii, lt. col. (r) Vișinescu Alexandru. Regimul impus nu asigura sub nicio formă condițiile minime de supraviețuire pe termen lung, având în vedere că de cele mai multe ori sentințele se întindeau pe o perioadă care depășea 10 ani. Decesul deținuților survenea, astfel, în urma unui proces lent, dar eficace, prin care aceștia erau torturați fizic și psihic", susțin procurorii.

Până în prezent, au fost identificați 138 de deținuți care au trecut prin Penitenciarul Râmnicu Sărat în timpul mandatului lui Alexandru Vișinescu.

 

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră