Ghinion pentru două avioane Tarom pe ruta Bucureşti-Bruxelles şi retur

13 Iun 2017 | scris de Marina Constantinoiu
Ghinion pentru două avioane Tarom pe ruta Bucureşti-Bruxelles şi retur Galerie foto (2)

Două incidente îngrijorătoare s-au înregistrat în numai două zile pe ruta Bucureşti-Bruxelles şi retur pentru două aeronave din dotarea companiei Tarom.

Duminică seara, cursa RO 374 de la Bruxelles către Bucureşti, cu decolare programată la ora 19:55 locală, a fost amânată, din cauza faptului că avionul care urma să sosească de la Bucureşti, un Boeing 737-300, avusese o defecţiune tehnică, iar Tarom a decis înlocuirea acestuia, potrivit informaţiilor furnizate călătorilor de biroul de informaţii de pe aeroportul Zaventem (Bruxelles).   

Zborul a fost amânat cu patru ore, dar comandantul aeronavei sosite de la Bucureşti pentru preluarea călătorilor din Bruxelles a reuşit să reducă din întârziere, astfel încât decalajul orar a fost în final de trei ore, ceea ce elimină şi posibilitatea solicitării de despăgubiri din partea companiei.

Marţi, însă, un alt incident a fost înregistrat la Tarom. Un avion Boeing 737-700 care zbura pe ruta Bruxelles – Bucureşti, s-a întors din zbor din cauza unei probleme tehnice apărute la unul dintre motoare şi a aterizat în siguranţă pe aeroportul din Bruxelles.

Pasagerii au fost debarcaţi şi vor fi rerutaţi pe următoarea cursă, potrivit companiei, citate de News.ro.

”Cursa Tarom ROT 372 Bruxelles – Bucureşti, de astăzi 13 Iunie 2017, operată cu aeronavă de tip Boeing 737-700, care a decolat de pe aeroportul din Bruxelles la ora locală 10:26, s-a întors din drum după 20 minute de zbor din cauza unei probleme tehnice apãrute la unul dintre motoare. Aeronava a aterizat în siguranţă la Bruxelles, pasagerii au fost debarcaţi, primesc asistenţă la sol şi vor fi rerutaţi pe următoarea cursă a companiei Tarom”, se arată în comunicatul companiei.

Potrivit site-ului boardingpass.ro, aparatul este un Boeing 737-700, YR-BGG, cunoscut drept "Goguţă".

La bordul avionului se afla şi jurnalistul Rareş Bogdan, care a relatat în pagina sa de Facebook incidentul cu pricina.

"Știți cum este să ajungi deasupra plafonului de nori, în plină urcare spre 7/8.000 m și să auzi o bubuitură groaznică în burta avionului? Și flăcări ieșite din aripa..... Vă spun eu... E groaznic de neplăcut. Au trecut mai puțin de 20 min de la decolare, urma un zbor de aproape 3 ore între Bruxelles și București. Apoi, un Comandant calm și hotărât intră peste Șefa de Cabină, care avea la rândul său o voce blândă, încercând să insufle calm, pentru a liniști cei peste 100 de pasageri speriați după ce s-a luat hotărârea să se aterizeze de urgență pe Aeroportul Bruxelles, de pe care abia plecasem. Se întoarce avionul, "să vă țineți strânse centurile de siguranță și să nu intrați în panică...", a scris acesta în pagina de Facebook.

 

Transportatorul aerian a achiziţionat în leasing, în acest an, două avioane noi Boeing 737-800 NG, care înlocuiesc cele două aparate Airbus A310, cumpărate în 1992 de Guvernul Petre Roman. Până la această achiziţie, Tarom avea o flotă de 21 de avioane, dintre care doar 19 operau în acelaşi timp, din cauza operaţiunilor de mentenanţă, reaminteşte News.ro.

Tarom a înregistrat un avans de 71,2% al pierderilor anul trecut, faţă de anul anterior, până la 46,97 milioane lei (11,1 milioane euro), pe fondul scăderii veniturilor şi al valorii activelor imobilizate, potrivit datelor publicate pe site-ul Ministerului Finanţelor.

CREDIT FOTO: boardingpass.ro

SHARE

Eurofrutas Temporar

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră