Cotidianul Le Monde scrie despre francezii care vin la ”Mecca studențească” de la Cluj

25 Apr 2019 | scris de M.C.
Cotidianul Le Monde scrie despre francezii care vin la ”Mecca studențească” de la Cluj

Orașul Cluj Napoca a devenit ”Mecca studenților” francezi, care vin în România pentru a-și lua diploma, departe de numerus clausus și de competiția uneori extremă din țara natală, notează jurnaliștii de la cotidianul francez Le Monde, într-un reportaj realizat la Cluj.

Reportajul este despre francezii care studiază medicina la Universitatea de Medicină și Farmacie “Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca. Studenții francezi spun că nu se simt expatriați în România și consideră că au acces la o educație de calitate în cel mai mare oraș din Transilvania.

Le Monde prezintă istoria creșterii filierei francofone a UMF Cluj, care are în prezent peste 1.000 de studenți francezi.

Înființată în anul 2000, filiera francofonă a UMF Cluj avea circa 100 de studenți francezi acum 10 ani, însă a ajuns la peste 1.000 de francezi în prezent.

În total, circa 2.200 de francezi studiază la universitățile din România, din care 1.800 studiază medicina – din care două treimi la Cluj iar restul la Iași și Timișoara.

La Cluj, prezența studenților francezi a devenit ceva oblișnuit. Studenții francezi fac parte din decorul orașului. Este suficient să te plimbi în apropierea universității, și vei auzi vorbindu-se franceza la toate colțurile, scrie autorul reportajului.

“Dar nu doar limba lui Molière poate fi auzită aici. La Cluj, poți auzi, de asemenea, oameni vorbind engleza, germana, italiana, spaniola, suedeza, araba și multe alte limbi”, punctează Le Monde.

Rafik Lechheb, student în anul V la medicină în Cluj și conducător al Corporației medicale din Cluj (o structură înființată pentru a facilita integrarea studenților francezi în România), consideră că formarea medicilor francezi în România aduce beneficii Franței.

“Nu suntem expatriați la Cluj, nu suntem într-o facultate franceză mutată în România. Ținând cont de penuria de medici generaliști din Franța, studenții francezi care studiază în România reprezintă un beneficiu pentru Franța. Țara noastră nu trebuie să plătească nimic pentru formarea noastră”, a declarat Rafik Lechheb pentru Le Monde.

Studenții francezi vorbest și despre diferența între studierea medicinei la Cluj și sistemul francez de formare a medicilor.

“Suntem adesea prezentați (în Franța) ca niște perdanți care au găsit o modalitate de a ocoli sistemul francez. Dar tot mai mulți studenți vin la Cluj din proprie alegere, pentru a boicota sistemul numerus clausus. La Cluj, ei caută o formare care este recunoscută în toată Europa”, a explicat Pierrick Antoine, un alt student francez la Cluj.

Un student străin care studiază medicina la Cluj plătește o taxă anuală de 6.000 euro.

“Scopul nostru nu este de a fi cei mai ieftini, ci de a asigura o formare de calitate”, a afirmat Profesor Univ. Dr. Anca Dana Buzoianu, decan al Facultăţii de Medicină la UMF Cluj.

La ora actuală, UMF „Iuliu Haţieganu” este universitatea cu cel mai mare număr de studenţi cetăţeni străini din România, provenind din 64 de țări.

SHARE
 

Eurofrutas Temporar

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră