Corina Creţu, întristată de faptul că în presa din România politica externă este marginalizată

30 Ian 2018 | scris de Marina Constantinoiu
Corina Creţu, întristată de faptul că în presa din România politica externă este marginalizată Galerie foto (3)

Nu trăim izolaţi, trebuie să înţelegem ce se întâmplă în lume, în jurul nostru, iar politica externă ar trebui să ocupe un loc mult mai important în agenda editorială a mass-media din România, este concluzia la care a ajuns comisarul european Corina Creţu, care a fost, la începuturile carierei, jurnalistă.

Prezentă la gala "Reporter şi blogger european", organizată de Reprezentanţa Comisiei Europene în România, Corina Creţu i-a îndemnat, luni seară, pe cei prezenţi la festivitatea de premiere a câştigătorilor concursului, ediţia 2017, să se implice "activ" în politică, pentru că viitorul acestei ţări depinde de ei.

"Suntem într-un moment în care Uniunea Europeană se redefineşte, este pentru prima dată când România are ocazia să se redefinească. Vă mulţumesc foarte mult că vă implicaţi, pentru că mă dezamăgeşte faptul că văd atâţia tineri care nu sunt interesaţi de politică. Să vă implicaţi activ, pentru că viitorul acestei ţări ţine de dumneavoastră", a afirmat Corina Creţu.

Ea a explicat că este important ca, prin ceea ce jurnaliştii scriu, să schimbe mentalităţile din România în ceea ce priveşte UE.

"Sper că prin ceea ce faceţi şi prin ceea ce scrieţi reuşiţi să schimbaţi în primul rând mentalităţile în România, pentru că eu cred că este foarte important să prezentăm ce se întâmplă în Uniunea Europeană (UE). Noi, ca oameni care reprezentăm UE, facem toate eforturile să arătăm şi rezultatele vizibile în viaţa de zi cu zi a oamenilor, fondurile europene pe care le gestionez ca şi comisar pentru politică regională", a subliniat Corina Creţu.

Potrivit comisarului european, UE se află într-un moment critic, în care Marea Britanie a decis să părăsească acest proiect.

"Regretăm această decizie, dar trebuie să o respectăm şi iată că suntem într-un moment în care UE se redefineşte în format de 27 de state membre. Este pentru prima dată când România are ocazia şi posibilitatea - şi sper să folosească această şansă - de a fi o voce puternică în redefinirea UE, în format de 27", a menţionat Creţu.

Ea a subliniat faptul că, prin acest concurs, CER încearcă să ridice vizibilitatea UE, într-o presă în care "politica externă este din ce în ce mai puţin prezentă".

"Este păcat şi uneori grav, pentru că noi nu putem trăi în izolare. Este foarte important să ştim ce se întâmplă şi dincolo de graniţele noastre, ce se întâmplă cu viitorul nostru. Sunt foarte multe lucruri pe care de multe ori le luăm ca pe un dar. Aceste drepturi pe care le avem - ERASMUS, dreptul de a lucra, de a învăţa în alte state membre - sunt datorită acestei apartenenţe la UE. Măsurăm această apartenenţă nu numai prin banii pe care i-am primit din fondurile europene, ci şi prin valorile comune, familia europeană şi sigur trebuie să milităm într-o perioadă în care se pune sub semnul întrebării destinul unor ţări, să milităm să rămânem în UE, ca o voce puternică, pentru că dintotdeauna România a fost şi trebuie să rămână parte a UE", a mai precizat Corina Creţu.

Câştigătorii concursului sunt următorii: Carmen Gavrilă (Radio România) la categoria "Presa audio"; Bogdan Stanciu (Transilvania Reporter şi Revista Sinteza) la categoria "Presa scrisa şi online"; Vlad Epurescu (Adevărul) la categoria "Opinie/editorial"; Mădălin Necşuţu (Evenimentul Zilei) la categoria "Reportaj, anchetă, interviu"; Oana Bonu (Cityfemme.com) la categoria "Blog"; Pavel Sinka (Paulsinka.blogspot) la categoria "Galerie media".

Au primit menţiuni: Robert Lupiţu şi Aurel Marin (ambii categoria "Presa scrisa şi online"); Liviu Iancu (categoria "Opinie/editorial"); Teodora Baciu (categoria "Reportaj, anchetă, interviu"); Doina Ţăranu şi Irina Bartolomeu (ambele categoria "Blog") şi Ecaterina Dobroiu (categoria "Galerie media").

 

SHARE

Eurofrutas Temporar

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră