Carnaval unic în Europa, şi în România

11 Aug 2015
Carnaval unic în Europa, şi în România
Un carnaval unic în Europa, care începe la Debrecen, va ajunge şi la Oradea. Zeci de care alegorice împodobite cu milioane de flori vor defila pe străzi.

Locuitorii oraşului Debrecen din Ungaria vor construi 16 astfel de platforme care vor defila prin oraş pe 20 august, la Carnavalul Florilor.

Carnavalul Florilor este unul dintre cele mai mari de acest gen din Europa. Festivalul a ajuns la a 46-a ediţie, iar pregătirea lui a costat anul acesta aproape 400.000 de euro.

Pentru că platformele vor ajunge şi în Oradea pe 21 august, va fi construit şi un car special cu simbolurile celor două oraşe. Anul acesta, vor putea fi degustate şi preparate cu flori.

„Am citit în revistele de gastronomie că 1-2 flori sunt folosite în gastronomie. Am început să ne întrebăm cum am putea să le adunăm şi să le dăm în seama unor bucătari ca să fie utile nu doar la decoraţiuni şi să facem feluri de mâncare”, a declarat Edith Bodor, organizator al festivalului, pentru digi24.ro.

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră