România, taxată enorm pentru condiţiile inumane din penitenciare. Ce soluţii propune Raluca Prună: „poate fi amnistie, pot fi graţieri (...)

04 Iul 2016 | scris de Mara Răducanu
România, taxată enorm pentru condiţiile inumane din penitenciare. Ce soluţii propune Raluca Prună: „poate fi amnistie, pot fi graţieri (...)

Raluca Prună a anunţat că în perioada următoare va declanşa o dezbatere publică privind condiţiile de detenţie din penitenciare şi că va face o propunere de lege, "dacă din dezbatere reiese sprijinul popular pentru măsuri, inclusiv radicale".

„Cert este că dacă avem decizia pilot, pe care au primit-o Italia şi Bulgaria, vine cu un cost foarte mare, de zeci de milioane de euro. Eu cred că este o alegere de societate, declanşez o dezbatere publică şi spun ce anume avem de făcut. Nu exclud niciun fel de plan, nu exclud niciun fel de măsură. Poate fi amnistie, pot fi graţieri, pot fi aşa numitele recursuri compensatorii în care, dacă se constată că îţi execuţi pedeapsa în condiţii precare, la un număr de zece zile primeşti o zi liberă, cum a făcut Italia. Aceste lucruri trebuie analizate. Dacă din dezbatere reiese un larg sprijin popular pentru măsuri, inclusiv radicale, de diminuare a supraaglomerării, voi face o propunere de lege şi voi depune Parlamentului. Dacă este o problemă naţională, trebuie să-şi asume răspunderea", a declarat Raluca Prună în cadrul unei conferinţe de presă.

Ce riscă țara noastră dacă nu rezolvă problemele din penitenciare

Ministrul a vorbit și despre ce riscă țara noastră dacă nu rezolvă problemele din penitenciare. „Știu că așteptarea publică este mare, știu că emoția este foarte mare, dar mai știu și că din 2012, știm de la CEDO, care a dat o decizie numită cvasi-pilot, prin care a cerut României să ia niște măsuri, știu că nu s-au luat măsuri efective. (...) S-a alocat însă o anvelopă bugetară de 854 de milioane de euro, și insist asupra acestei sume, pentru că nu este o sumă mică, (...) deci avem această sumă și se vor construi penitenciare. În rest, sigur că am dispus, de exemplu, am trimis Corpul de control la Poarta Albă, nu că mi-a cerut vreo televiziune, pentru că primim și noi petiții direct de la cei din penitenciar“, a afirmat ministrul Justiției.

Prună a mai spus că au fost luate unele măsuri ad-hoc pentru a evita o decizie a CEDO împotriva României. „Am luat niște măsuri de reparare ad-hoc a unor situații și am spus că voi declanșa o dezbatere publică pentru că riscăm această decizie-pilot, (...) am avut zeci de hotărâri CEDO care constată condiții precare, hotărâri care vin cu despăgubiri pentru persoana condamnată și (...) dacă avem această decizie-pilot pe care a primit-o și Italia, pe care a primit-o și Bulgaria, asta vine cu un cost foarte mare, zeci de milioane de euro, și cred că este o alegere de societate, de asta declanșez o dezbatere publică și spun ce anume avem de făcut", a declarat Prună, potrivit agerpres.ro. 

Ea a amintit realizările în privința situației din penitenciare, care nu sunt "de ieri, de azi", ci durează de 26 de ani, vorbind numai de perioada post-comunistă.  "Nu sunt de acord că pe durata mandatului meu nu am făcut nimic, declanșez acum, luna aceasta, concursurile, cea ce cred că este un mare pas înainte, vom avea șefi de penitenciar care își vor putea asuma funcția managerială pe care o au", a mai arătat ministrul.

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră