Ambasadorul Marii Britanii anunţă pe Twitter că a avut o întâlnire cu Laura Codruţa Kovesi

12 Iun 2018 | scris de Marina Constantinoiu
Ambasadorul Marii Britanii anunţă pe Twitter că a avut o întâlnire cu Laura Codruţa Kovesi

În plină agitaţie pe scena politică românească pe marginea deciziei Curţii Constituţionale (CCR) de a-l determina pe preşedintele Klaus Iohannis să o revoce din funcţie pe şefa Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), Laura Codruţa Kovesi, ambasadorul Marii Britanii a postat un mesaj pe Twitter în care anunţă o întâlnire cu aceasta.

"M-am întâlnit cu Doamna Procuror Şef DNA pentru a discuta despre importanţa luptei anticorupţie", a scrisambasadorul Paul Brummell pe Twitter, fără a oferi alte detalii.

Curtea Cobstituţională a decis că preşedintele Klaus Iohannis trebuie să emită decretul de revocare a şefei DNA, conform solicitării ministrului Justiţiei. Decizia a fost deja publicată în Monitorul Oficial, însă nu există un termen în care şeful statului trebuie să se conformeze acestei decizii.

Ambasadorul britanic este la final de mandat.

El a declarat, marţi, la recepţia care a marcat Ziua Reginei Elisabeta a II-a şi Ziua Naţională a Regatului Unit, că România i-a fost casă timp de patru ani, arătând că în această perioadă schimburile comerciale dintre cele două ţări au crescut, legăturile dintre români şi britanici s-au întărit, iar cooperarea în domeniul apărării şi securităţii s-a intensificat.

El a arătat că, în acelaşi timp, se sărbătoreşte şi ''prietenia strânsă între Regatul Unit şi România".

"Eu şi soţia mea Adriana vom părăsi România după ani fericiţi petrecuţi aici. Sunt extrem de încântat că în acest timp valoarea schimburilor comerciale dintre ţările noastre a crescut. Legăturile dintre cetăţenii noştri s-au întărit, cooperarea în domeniul apărării şi securităţii s-a intensificat, acest lucru este demonstrat de avioanele britanice Typhoon şi de cele române F16 şi MIG 21 care au survolat cerul", a afirmat ambasadorul britanic.

Potrivit ambasadorului, anul acesta se marchează şi cea de-a 80 aniversare a British Council în România şi cea de-a 20-a aniversare a Camerei britanice de Comerţ.

Acesta i-a felicitat pe cetăţenii britanici care lucrează în România, pentru "tot ce au făcut în afaceri, în viaţa personală, pentru ce au construit ca această prietenie să fie frumoasă între cele două ţări".

Recepţia organizată de Ambasada Marii Britanii a debutat cu un survol al unor avioane de luptă Typhoon, F16 şi MIG 21. Ulterior, ambasadorul Marii Britanii şi preşedintele Klaus Iohannis au susţinut discursuri. De asemenea, ambasadorul britanic a ţinut un toast în onoarea Reginei Elisabeta şi a preşedintelui Klaus Iohannis.

Printre cei care au participat la recepţie s-au aflat vicepremierul Ana Birchall, procurorul-şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, procurorul general, Augustin Lazăr, ambasadorul SUA, Hans Klemm.

Ambasadorul Marii Britanii în România, Paul Brummell, a declarat marţi că pentru România lupta împotriva corupţiei este importantă şi şi-a exprimat speranţa că vor fi făcute progrese în continuare în acest domeniu, scrie agerpres.ro.

Întrebat despre procurorul-şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, el a răspuns că nu este rolul său să comenteze performanţele profesionale ale magistraţilor.

"Nu este rolul meu de a comenta despre performanţele profesionale ale magistraţilor. Este exclusiv sarcina autorităţilor respective. Pot să spun că lupta împotriva corupţiei şi stabilirea statului de drept reprezintă o sarcină foarte importantă aici în România. Marea Britanie a fost întotdeauna gata să ajute. De exemplu, am organizat la Londra în 2016 un summit mondial împotriva corupţiei cu participare consistentă din România. În fiecare an, rapoartele MCV au apreciat rolul organizaţiei anticorupţie precum DNA, DIICOT şi ANI în această luptă. Rapoartele MCV au înregistrat întotdeauna progrese în unele domenii, dar au şi subliniat că trebuie să fie făcute mai multe progrese. Ceva important pentru România este lupta împotriva corupţiei, este importantă pentru toate ţările din lume, inclusiv pentru Marea Britanie", a spus Brummell.

SHARE

Eurofrutas Temporar

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră