A murit fiica lui Marius Ţeicu

02 Aug 2017
A murit fiica lui Marius Ţeicu

Fiica celebrului compozitor Marius Ţeicu, Patricia, în vârstă de 41 de ani, s-a stins din viaţă  miercuri dimineaţă, după o lungă luptă cu cancerul, la Spitalul Fundeni din Capitală. În ultimul mesaj postat pe pagina sa de Facebook, ea cerea disperată ajutor.

Patricia Ţeicu a descoperit că suferă de leucemie în 2015 şi de atunci a fost internată luni de zile la spitalul Fundeni. "În 2015, mi-au apărut nişte bubiţe şi am crezut că sunt pe fond nervos, că mă agit, pun pasiune în tot ce muncesc. Eu nu am avut nicio boală a copilăriei, nu răceam, nu am avut nimic, nu mă duceam la doctor. Şi am crezut că totul e pe fond nervos, am stat vreo trei luni şi apoi am fost la doctor. Am mers la dermatologie şi acolo au descoperit că am tuberculoză. Nu aveam niciun simptom. Şi-au pus întrebări: de ce tuberculoză?, că însemna că imunitatea e la pământ. Am făcut analize şi am fost descoperită cu un retrovirus, HTLV. Eu am avut un tip de leucemie foarte nou. La noi nu prea există", declara Patricia Ţeicu în cadrul unei emisiuni TV, conform mediafax.ro

Ea a reuşit să învingă boala în urma unui transplant medular. Însă a slăbit enorm în urma tratamentului cu citostatice, iar, în cele din urmă, a cedat. Pe 29 iulie, Patricia a împlinit 41 de ani, scrie cancan.ro.

"Dragi prieteni, iata ca revin cu al doilea apel si rugaminte catre voi.Am nevoie de sange A2 (rh pozitiv) ca si data tecuta, fiind neaparata nevoie acum pentru a face transfuziile necesare cat mai repede pentru a nu intarzia procedurile medicale Va multumesc mult de tot pentru tot .Donarea de sange se face tot la Centrul de Transfuzii central,cel de la Victoriei, de pe Str.Doctor Felix, mentionand pentru RADULESCU PATRICIA RODICA, internata la Fundeni, sectia de Transplant Medular.Va multumesc si astept ajutorul vostru minunat'', este ultimul mesaj postat de Patricia pe pagina sa de Facebook.

Marius Ţeicu a suferit teribil şi s-a rugat ca singurul său copil să învingă teribila boală. "Sunt sensibil şi orice chestie care se întâmpla în familie, dacă era cineva bolnav, nu mai puteam să fac nimic. Întotdeauna familia a fost pe locul 1, e singurul copil... tată de fată, mă înţeleg extraordinar, întotdeauna m-am înţeles extraordinar, foarte bine cu ea", spunea Marius Ţeicu, conform Romania TV.

Patricia este căsătorită cu actorul Dan Rădulescu şi au împreună doi copii, Andrei (10 ani) şi Casandra (7 ani). 

SHARE

Eurofrutas Temporar

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră